Iulius Mall

Autobuze electrice pentru lugojeni și elevii din comunele învecinate

Primăria Lugoj anunță modernizarea transportului public prin introducerea autobuzelor electrice și a unor facilități noi pentru călători. Cele zece autobuze electrice cumpărate anul acesta sunt deja în circulație, iar municipalitatea pregătește investiții suplimentare.

„În acest moment lucrăm la realizarea unei autobaze cu stații electrice pentru alimentarea acestor autobuze. Lucrăm și la un proiect pentru stații moderne de așteptare a autobuzelor cu conectarea la GPS-ul autobuzului și cu monitorizare în cât timp ajunge autobuzul. Sper că, dacă nu mai apar alte modificări pentru că proiectele sunt câștigate, anul viitor vor fi implementate”, a declarat primarul Călin Dobra pentru tion.ro.

Publicitate

Un alt obiectiv important este transportul elevilor din comunele periurbane către școlile din municipiu. Primarul a precizat că deja există colaborări cu administrațiile locale din jurul Lugojului:

„Autobuzele electrice sunt deja în activitate, avem colaborări cu toate comunele din zona periurbană și în perioada următoare dezvoltăm o colaborare de transport cu comunele periurbane, pentru că noi am început și luăm copiii din comunele periurbane și îi aducem la școală în municipiul Lugoj.”

Astfel, autoritățile locale susțin că transportul public din Lugoj devine mai prietenos cu mediul, dar și mai accesibil pentru elevi și navetiști.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate