Polițiștii Municipiului Lugoj au reținut doi bărbaţi, de 25 şi 30 de ani, bănuiţi de comiterea unei infracțiuni de furt calificat în municipiului Lugoj, județul Timiș. Aceştia au fost introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
În data de 22 martie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii municipiului Lugoj, au identificat doi bărbaţi, de 25 şi 30 de ani, bănuiţi de săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”.
În fapt, în perioada 20 – 21 martie a.c., aceştia ar fi pătruns în incinta unei pieţe comerciale din municipiul Lugoj, județul Timiș, de unde ar fi sustras mai multe articole de vestimentaţie, încălţăminte şi scule elecrice.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Bănuiţii au fost reținuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de luarea unei măsuri preventive
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbaţilor.