Un cititor Lugojeanul.ro ne-a semnalat situația unei parcări ce se umple cu apă de fiecare dată când afară plouă, bălțile fiind omniprezente între mașinile oamenilor de la începutul averselor din această dimineață. Fotografia de mai sus a fost trimisă pe adresa electronică a redacției de către unul dintre cititorii noștri, alături de mesajul „cam așa arată o parcare europeană într-un Lugoj cultural, la 3 minute de o universitate europeană, în secolul 21”.
Cartierul Micro 4 este prevăzut pe lista imediată de reabilitare din punct de vedere al parcărilor, aici urmând să apară în curând mai multe asemenea amplasamente. Din acest motiv, oamenii ce locuiesc în blocurile de aici vor scăpa de nămol și de apă în cel mai scurt timp, asfaltul urmând să le ia locul gropanelor pline de ploaie. „Zona de impozitare este considerată zonă centrală, însă degeaba plătim în plus, că tot în apă ne lăsăm mașinile”, se plânge cititorul nostru la finalul scrisorii electronice.
Parcări noi vor apărea pe strada Nera din municipiu, acestea urmând să ocupe, cu tot cu borduri și spații verzi, o suprafață de 3.025 de metri pătrați. Mai exact, prima parcare va fi construită între blocurile 2 și 9 și va cuprinde 23 de locuri de parcare. A doua, de 22 de locuri, va fi amenajată între blocurile 42 și 48, iar a treia, ce se va construi între blocurile 26 și 30, va putea adăposti 14 mașini.
