Iulius Mall

Armata obligatorie în toate țările NATO sau taxă specială, pentru cei care refuză

Doi președinți din țări baltice au cerut aliaților NATO să facă mai mult pentru a se pregăti pentru un posibil război cu Rusia. Ei sugerează să se ia în considerare totul, de la recrutarea obligarorie sau o taxă specială de apărare, până la o creștere bruscă a cheltuielilor militare.

Președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, a spus pentru publicația Financial Times că țările europene trebuie să revină la nivelul „cheltuielilor Războiului Rece” și să discute de revenirea serviciului militar obligatoriu, pentru a crește forța de muncă pentru forțele de apărare. „Acest lucru a avut loc din două motive: în primul rând, încercarea de a educa mai mulți oameni a fost cu adevărat importantă pe măsură ce am intrat în turbulențe geopolitice. În al doilea rând, în multe dintre țările noastre există o problemă uriașă de demografie”, a spus Rinkēvičs, comentând revenirea Letoniei la serviciul militar, arată știripesurse.ro.

Publicitate

Comandanții militari preferă să aibă o forță pe deplin profesionistă, a spus el, iar serviciul obligatoriu se poate dovedi nepopular, dar forțele armate din întreaga Europă s-au confruntat cu dificultăți în recrutare. Prin urmare, apelul va contribui la crearea unei forțe de rezervă mai capabile să descurajeze Rusia.

Omologul său estonian, Alar Karis, a propus luarea în considerare a unei taxe speciale pentru finanțarea achizițiilor militare. În opinia sa, Europa ar trebui să depună eforturi pentru a atinge cheltuielile minime de apărare ale SUA, ceea ce înseamnă mai mult decât dublarea nivelurilor actuale.

România a cheltuit în 2023 pentru apărare doar 1,6% din PIB, potrivit unui raport oficial al NATO, citat de TVR Info. Procentul este unul mult mai mic decât promisiunea făcută, în 2022, de președintele Klaus Iohannis, de 2,5% din PIB.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate