Iulius Mall

Apel la solidaritate pentru un elev de 14 ani diagnosticat cu suspiciune de limfom în stadiul IV

Foto: Facebook/Simona Chelaru

Inspectoratul Școlar Județean Timiș, prin vocea șefului instituției, Aura Danielescu, transmite un apel public către directorii unităților de învățământ, cadrele didactice, părinții și elevii din județ, pentru sprijinirea unui elev din Timișoara aflat într-o situație medicală gravă.

Potrivit mesajului transmis, este vorba despre Bogdan Cîra, în vârstă de 14 ani, elev în clasa a VII-a la Liceul „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Familia băiatului se confruntă cu un diagnostic sever: suspiciune de limfom în stadiul IV, cu multiple metastaze, iar tratamentul necesar, care urmează să fie efectuat în Turcia, ar depăși 100.000 de euro.

Publicitate

„Comunitatea școlară din Timiș a demonstrat de nenumărate ori că nu este doar un sistem administrativ… este o forță, o rețea de inimi”, se arată în apel, care îndeamnă la mobilizare rapidă și la distribuirea mesajului „în fiecare clasă”, „fiecărui părinte”, „în fiecare grup, în fiecare cancelarie”, astfel încât sprijinul să ajungă cât mai repede la familie.

Un element important subliniat în mesaj este ca, la detaliile plății, donatorii să menționeze formula unitară: „Alături de Bogdan”, indiferent de suma transferată, ca semn că familia nu este singură.

Detalii pentru donații (conform apelului transmis):

  • LEI – REVOLUT
    Beneficiar: Cristian Cîra Niculescu
    IBAN: RO24 REVO 0000 1252 3615 9904
    BIC/SWIFT: REVOROBB

  • EURO – BANCA TRANSILVANIA
    Titular: Cîra Niculescu Cristian
    IBAN: RO86BTRLEURCRT0513673901
    SWIFT: BTRLRO22

  • LEI – BANCA TRANSILVANIA
    Titular: Cîra Niculescu Cristian
    IBAN: RO39BTRLRONCRT0513673901
    SWIFT: BTRLRO22

  • Contact familie: 0727 444 363Cristian Cîra

În apel se subliniază că „puțin de la fiecare poate deveni totul” și că solidaritatea comunității poate însemna pentru Bogdan șansa la tratament, revenirea la școală și la o viață normală.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate