Iulius Mall

Accidentul mortal de lângă Lugoj i-a unit pe vecie. Suporterii Poli Timișoara, deplasare la Salonic pentru un omagiu

Un accident în care și-au pierdut viețile 7 persoane i-a unit pentru totdeauna pe suporterii a două echipe care nu s-au întâlnit niciodată pe teren. O delegație a suporterilor Politehnicii Timișoara a fost prezentă, joi seară, pe stadionul Toumba din Salonic, cu ocazia partidei din play-off-ul Europa League dintre PAOK și Celta Vigo (încheiată 1-2).

Vizita a avut un scop solemn: aducerea unui omagiu celor șapte fani greci care și-au pierdut viața în tragicul accident rutier produs lângă Lugojel pe data de 27 ianuarie. Reprezentanții galeriei alb-violete au depus o coroană de flori la locul special amenajat în incinta arenei pentru comemorarea victimelor. Gestul de solidaritate vine în continuarea acțiunilor de luna trecută, când fanii bănățeni au adus omagii atât la locul accidentului, cât și în cadrul unui moment de reculegere organizat la un meci amical al echipei lor.

Publicitate

Comunitatea elenă și presa locală au apreciat implicarea timișorenilor în gestionarea acestei situații dificile. Pe lângă suportul moral, clubul Poli și orașul de pe Bega au oferit sprijin concret, pentru că supraviețuitorii au fost îngrijiți în spitalele locale, iar clubul a asigurat cazarea necesară rudelor sosite în România.

Momentul comemorativ de la Salonic a căpătat o dimensiune internațională, coroane de flori fiind depuse și de Marián Murillo, președinta clubului Celta Vigo, precum și de Aleksander Čeferin, președintele UEFA, alături de mesaje de condoleanțe transmise de numeroase alte grupări sportive din Europa.

Ultimul supraviețuitor din accidentul de la Lugojel a fost transferat în Grecia

Medicii de la IML spun că șoferul microbuzului de la accidentul de lângă Lugojel ar fi avut droguri în sânge

Unul dintre răniții de la Lugojel a vorbit cu medicul grec de la spitalul din Lugoj și ar fi indicat cauza accidentului. „I-a blocat volanul”

VIDEO Titi Aur explică accidentul de la Lugojel. Șoferul ar fi încercat să evite o groapă din asfalt

Mesaje din toată Europa după accidentul mortal de lângă Lugoj

Sute de suporteri ai echipei de fotbal PAOK au ajuns la Lugoj după accidentul mortal de pe DN6

VIDEO UPDATE Momentul impactului a fost filmat. Șapte morți și trei răniți în urma unui accident la Lugojel

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate