Iulius Mall

Accident oribil la Costeiu! O fetita de patru ani a fost strivita de un dulap in timp ce se juca in casa

DSC_6046Un accident teribil s-a petrecut în seara zilei de luni intr-o casa din Coșteiu, comună aflată la câțiva kilometri de Lugoj, acolo unde o fetiță de numai 4 ani a fost strivită sub greutatea unui dulap, care a căzut peste aceasta în casă, acolo unde tânăra se juca. Fiind lăsați nesupravegheați, cei trei frați se jucau în casă, iar într-un moment de neatenție fetița a tras de obiectul de mobilier care a căzut peste ea, aceasta fiind prinsă sub greutatea acestuia pentru câteva zeci de minute.

Medicii chemați la fața locului de către vecini au început imediat să îi acorde acesteia primele îngrijiri. Din cercetările efectuate de medicii lugojeni, se pare că leziunile la coloană pe care le-a suferit fetița nu ar trebui să îi pună acesteia viața în pericol, aceasta fiind adusă conștientă la spital. După ce a fost stabilizată, fetița a fost transferată pentru tratament de specialitate la Spitalul de Urgență pentru Copii „Louis Turcanu” din Timișoara.

Publicitate

Mama copilei va fi acum trasă la răspundere pentru că și-a lăsat copiii nesupravegheați în timp ce aceștia se jucau, aceasta fiind însă de negăsit de câteva zile. Casa în care trăiesc copiii se află într-o stare avansată de degradare, locuința fiind cunoscută de către vecini ca fiind un adevărat focar de infecție.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate