Tragedie în această seară pe strada Timișorii din Lugoj, în zona fostului liceu agricol, acolo unde, în urma unui accident rutier, o femeie de aproximativ 45 de ani și-a pierdut viața. Din primele cercetări ale polițiștilor, se pare că femeia a traversat strada cu două benzi pe sensul de mers printr-un loc nepermis, moment în care o mașină care se deplasa pe acolo s-a întâlnit cu aceasta și a izbit-o din plin. La volanul mașinii se afla un tânăr de 28 de ani din localitatea Ohaba Lungă, despre care nu s-a stabilit încă dacă avea vizibilitate sau era sub influența băuturilor alcoolice la momentul producerii accidentului.
„Femeia în vârstă de aproximativ 45 de ani urmează să fie identificată. Din primele cercetări, aceasta a traversat strada printr-un loc nepermis, fiind acroșată din plin de către conducătorul auto de 28 de ani. La fața locului s-au deplasat un echipaj de poliție și o ambulanță”, ne-a declarat Ancuța Morariu, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.
Polițiștii continuă cercetările la fața locului pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat tragedia. Medicii sosiți de urgență la fața locului nu au putut face nimic pentru a o salva pe femeie, rănile provocate de impact fiind incompatibile cu viața în cazul acesteia.
foto: arhiva Lugojeanul.ro