Duminică dimineața, în jurul orei 05:00, a avut loc un accident rutier în apropiere de localitatea Margina, județul Timiș, soldat cu o persoana decedată. Din primele informații, se pare că de vină ar fi o depășire neregulamentară, drumul fiind deszăpezit la ora producerii accidentului, potrivit DRDP Timișoara.
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, a condus o autoutilitară pe DN 68 A dinspre Margina spre Coșava, iar la un moment dat a intrat în coliziune frontală cu un autotren care se deplasa din sensul opus de mers, condus de un bărbat de 55 de ani. În urma impactului conducătorul autoutilitarei a decedat, iar conducătorul tirului a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fiind și acesta rănit, au precizat cei de la IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, efectuând cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările în care a avut loc incidentul.
sursa foto: DRDP Timișoara
