Iulius Mall

A fost străpunsă o nouă galerie pe lotul Margina – Holdea al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Stadiul lucrărilor a ajuns la 44%

Foto: Irinel Ionel Scrioșteanu

Lucrările la lotul Margina – Holdea al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva avansează, după ce luni a fost finalizată străpungerea galeriei Tunelului 1, pe sensul de deplasare Lugoj – Deva (calea 1). Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, și de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Noua galerie finalizată completează forajele realizate prin metoda austriacă (NATM), un procedeu de înaltă precizie utilizat la lucrările de tunel. În prezent, pe șantier continuă operațiunile de excavare, armare, cofrare și betonare a fundației radier.

Publicitate

Potrivit lui Cristian Pistol, stadiul fizic al întregului proiect (9,13 kilometri) a ajuns la 44%, iar lucrările se concentrează în special pe două zone-cheie: Tunelul 2 și Tunelul Cut&Cover.

La Tunelul 2, forajele au avansat astfel:

  • Galeria dreaptă: 445 metri din 1.985 metri;

  • Galeria stângă: 447 metri din 1.825 metri.

La Tunelul Cut&Cover, progresul este următorul:

  • Galeria dreaptă: 143 metri din 302 metri;

  • Galeria stângă: 219 metri din 228 metri.

Pe șantier lucrează peste 750 de muncitori și 200 de utilaje, mobilizate pentru a accelera ritmul și a respecta termenele asumate.

Ministrul Ciprian Șerban a subliniat că asocierea UMB – Euro Asfalt, formată din constructori români și bosniaci, trebuie să mențină și să intensifice ritmul de execuție, astfel încât anul viitor să fie finalizată întreaga secțiune Margina – Holdea. Finalizarea acestui tronson ar permite circulația neîntreruptă pe autostradă între Boița și Nădlac, pe o distanță de aproximativ 360 de kilometri.

Contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii Margina – Holdea are o valoare de 1,82 miliarde lei (fără TVA) și este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Cel mai lung tunel contractat din România

Pe acest lot al Autostrăzii A1 este proiectat cel mai lung tunel contractat din țară:

  • Firul I: 1.985 metri (km 53+600 – km 55+585);

  • Firul II: 1.825 metri (km 53+580 – km 55+480).

Prin comparație, Tunelul Curtea de Argeș, construit de PORR pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești (Lotul 4), are o lungime de 1.350 metri pe fir (2.700 metri în total), iar tunelul Poiana, de pe Lotul 3 al aceleiași autostrăzi, are 1.700 metri. Totodată, tunelul Meseș de pe Autostrada Transilvania va depăși 2 kilometri.

Pe lotul Margina – Holdea sunt proiectate două tuneluri: unul scurt (415 metri pe Firul I, respectiv 367 metri pe Firul II) și unul lung (1.985 metri / 1.825 metri).

Spre deosebire de tunelurile de la Curtea de Argeș, cele de pe A1 Lugoj – Deva includ o secțiune centrală tip Cut&Cover, care permite intrarea simultană a utilajelor de la ambele capete. Pentru aceste lucrări au fost deja achiziționate patru seturi complete de echipamente.

Autoritățile estimează că, odată finalizat, tronsonul Margina – Holdea va elimina una dintre ultimele întreruperi de pe Autostrada A1 și va închide practic coridorul de mare viteză între vestul țării și centrul României.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate