Profesoara dr. Mihaela Bînă a fost distinsă cu Diplomă de Excelență și o medalie comemorativă în cadrul galei aniversare organizate la București de Editura Astralis, cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate.
Prezentări de volume și momente artistice
Evenimentul s-a desfășurat la Sediul central „Mihail Sadoveanu” din Capitală și a reunit colaboratorii constanți ai editurii. Programul a inclus prezentări de volume literare, secvențe de teatru poetic și momente artistice.
Editura a premiat autorii și publiciștii care au contribuit constant la proiectele sale editoriale și au semnat articole în revista trimestrială Astralis.
Reprezentare de succes pentru Lugoj
Pe lângă distincția primită pentru activitatea sa de autor și colaborator al revistei, cadrul didactic de la liceul lugojean a prezentat și unul dintre volumele lansate în cadrul salonului literar.
Reprezentanții Liceului Teoretic „Coriolan Brediceanu” au transmis felicitări profesoarei Mihaela Bînă pentru rezultatele obținute și pentru promovarea instituției în spațiul cultural național.