Iulius Mall

Peste 70 de meșteri și artizani, două zile de tradiții, gusturi și ateliere la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara

Foto: MSB

Timișorenii sunt invitați, în acest weekend, să redescopere lumea satului românesc la Muzeul Satului Bănățean Timișoara. Timp de două zile, ia, opincile, clopurile, costumele populare, coșurile împletite, obiectele din lemn și numeroase alte produse realizate după tehnici tradiționale vor putea fi admirate și cumpărate la cea de-a XXVI-a ediție a „Târgului Meșterilor Populari. Șpaisul Bănățean”.

Evenimentul ava avea loc sâmbătă și duminică, 19 și 20 septembrie, între orele 10:00 și 19:00, și aduce la Timișoara peste 70 de meșteri populari, meșteșugari și mici artizani din Banat, din alte regiuni ale României, dar și din Republica Serbia.

Publicitate

Vizitatorii vor putea descoperi o adevărată colecție vie de tradiții și meșteșuguri românești. În târg vor fi expuse ii, opinci, clopuri, toiage, costume populare, zgărdițe, ciorapi de lână, coșuri împletite din nuiele și numeroase alte obiecte realizate manual.

Târgul nu se rezumă însă la cumpărături. Organizatorii au pregătit demonstrații și ateliere interactive pentru copii și adulți, prin care publicul poate vedea direct cum sunt realizate unele dintre obiectele tradiționale.

Printre activitățile pregătite se numără ateliere de împâslit lână, demonstrații de lucru la strung și de fierărie, șezători de cusut ii, demonstrații de cioplitură în lemn și împletit coșuri de nuiele, dar și ateliere de copt pâine în cuptorul de lut.

O componentă importantă a ediției din acest an este dedicată și producătorilor locali. Aceștia vor aduce la târg fructe, miere, brânză și produse derivate, pâine, siropuri, zacuscă și dulcețuri, oferind vizitatorilor posibilitatea de a descoperi și gusta produse care valorifică recolta acestui an din Banat și împrejurimi.

Pe lângă târg și demonstrațiile meșteșugărești, programul include tururi ghidate ale Muzeului Satului Bănățean, dar și o dezbatere despre locul tradițiilor în societatea contemporană.

Sâmbătă, programul începe la ora 10:00, odată cu deschiderea târgului pentru public. Între orele 10:00 și 19:00, Roxana Rusu, meșter popular specializat în cusături tradiționale, va susține șezătoarea demonstrativă „Pe calea Iei”.

De la ora 12:00, meșterul Ioan Marteniuc din Ghilad va face o demonstrație de împletit coșuri de nuiele. De la ora 13:00, vizitatorii sunt invitați la un atelier de împâslit lână susținut de artista vizuală Flavia Rosana Căpraru din Jurești.

De la ora 14:00 este programată o demonstrație de fierărie cu meșterul Cătălin Sorescu, în atelierul din Muzeul Viu al Satului Bănățean. O oră mai târziu, tanti Emilia Popa din Coșteiu de Sus îi va aștepta pe participanți la atelierul de copt pâine în cuptorul de lut.

Programul de sâmbătă continuă de la ora 16:00 cu o demonstrație la strung susținută de Cezar Blînda, artist meșteșugar de la Atelierul LUN Design din Otelec, iar între orele 17:00 și 18:00 meșterul Iordan Gușatu din Băbeni, județul Vâlcea, va prezenta tehnici de cioplitură în lemn.

Duminică, activitățile încep la ora 11:00 cu un tur ghidat al muzeului, realizat de muzeograful Andrei Milin.

De la ora 12:00 este programat un nou atelier de copt pâine în cuptorul de lut, cu degustare, în limita disponibilității. Între orele 13:00 și 18:00, Roxana Rusu revine cu șezătoarea demonstrativă „Pe calea Iei”.

La ora 14:00, Adelina Nicolin și Daniela Ciobanu vor susține un atelier de preparat prăjituri la cuptorul de lut, cu degustare, în limita disponibilității. Tot de la ora 14:00, muzeografii Borco Ilin și Andrei Milin vor face o demonstrație de preparat gulaș.

Tot duminică, de la ora 14:30, în curtea gospodăriei de la Chizătău, are loc dezbaterea „Tradițional în era globalizării”, susținută de dr. Camelia Burghele.

De la ora 15:00 este programat un nou tur ghidat al muzeului, iar între orele 16:00 și 17:00 Flavia Rosana Căpraru va susține un atelier de împâslit lână.

„Târgul Meșterilor Populari. Șpaisul bănățean” 2026 este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș.

Publicul poate intra la târg în baza biletului de acces la Muzeul Satului Bănățean. Participarea la ateliere și celelalte activități din program este gratuită.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate