Odată cu introducerea rețelei noi de apă și creșterea presiunii în sistem, rețelele vechi încep să cedeze, provocând mai multe avarii succesive.
Cea mai gravă defecțiune a fost înregistrată pe strada Unirii. Din cauza amplasării acesteia, intervenția de urgență poate afecta termenul de redeschidere a Podului de Fier, obiectiv aflat în prezent în proces de reabilitare.
Corelarea intervențiilor pe strada Unirii
Reprezentanții administrației locale susțin că lucrările la Podul de Fier se desfășoară conform graficului aprobat. Cu toate acestea, din motive tehnice, s-a decis suprapunerea șantierului de la pod cu cel de refacere a conductelor de apă.
„Avem în acest moment o avarie majoră pe strada Unirii, iar aceasta ar putea influența într-o mică măsură termenul de deschidere a Podului de Fier”, a precizat primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra.
Executarea branșamentelor secundare
În paralel cu refacerea conductei principale de pe strada Unirii, proiectul de intervenție a fost extins pentru a include și racordurile individuale ale spațiilor comerciale din rețeaua adiacentă.
„Și, dacă tot avem strada spartă pentru lucrări, vom realiza și branșamentele individuale pentru spațiile comerciale din zonă. În felul acesta, încercăm să rezolvăm cât mai multe dintre problemele infrastructurii într-o singură intervenție și să evităm să revenim ulterior cu alte lucrări. Este o situație dificilă, dar este important să intervenim acum, pentru a putea avea, în final, o infrastructură de apă modernă și funcțională”, a adăugat Călin Dobra.