Două tinere talente din Lugoj au încheiat vacanța de vară printr-o experiență intensă de perfecționare artistică. Lea și Myllena, cursante ale școlii de dans A STEP Dance Academy, au participat timp de o săptămână la cea de-a 15-a ediție a workshopului național Dance Motion, desfășurat la București.
Evenimentul, organizat sub îndrumarea Oanei Ioniță în perioada 30 august – 5 septembrie, le-a pus pe fete în fața unui program riguros de pregătire. Timp de șapte zile, acestea au efectuat zilnic câte șase ore de antrenament axat pe balet, pointe work, dans contemporan, musical & jazz, gimnastică, body conditioning, precum și pe pregătire artistică și scenică.
Recunoaștere și performanță
Efortul depus pe parcursul celor șase ore de antrenament zilnic a fost răsplătit pe măsură. Myllena și Lea – cea din urmă fiind și imaginea oficială a evenimentului la ediția precedentă – au obținut o bursă de studiu în valoare de 50% pentru ediția viitoare a workshopului.
Reprezentanții școlii de dans din Lugoj au ținut să sublinieze importanța susținerii constante venite din partea familiei, punctând sacrificiile și implicarea logistică necesare pentru ca tinerele dansatoare să poată participa la astfel de evenimente de amploare națională.
„O săptămână se încheie, dar ceea ce au învățat merge mai departe cu ele în fiecare antrenament. Felicitări, fetelor! Continuați să creșteți, să visați și să dansați fără limite! ”, au transmis reprezentanții A STEP Dance Academy.
Lea Nagy, printre cei mai buni dansatori ai lumii la Dance World Cup 2026
La mijlocul lunii iulie, reprezentanta clubului local „A STEP Dance Academy”, Lea Nagy, a concurat la Dublin în cadrul uneia dintre cele mai disputate și dificile secțiuni ale festivalului: categoria Acro, unde s-a clasat pe locul 18 din 36 la nivel mondial.
Despre Oana Ioniță
Oana Ioniță, cunoscută încă din perioada care activa la Cronica Cârcotașilor, s-a retras de pe micile ecrane pentru a se dedica în totalitate proiectelor personale, ocupându-se exclusiv de școala ei de coregrafie. Este dansatoare, balerină, coregrafă, profesoară de balet și fondatoarea școlii de dans Dance Planet Academy.