Iulius Mall

MOL revine la Lugoj, după mai bine de trei ani. De la o stație care trebuia să dispară în 2023, la 8.000 de euro pe lună la bugetul local

După mai bine de trei ani de la închiderea stației de pe strada Episcop dr. Ioan Bălan, MOL revine la Lugoj. Stația, care a funcționat timp de 25 de ani, din 1998 până în 23 februarie 2023, a fost complet modernizată și și-a reluat activitatea în aceeași locație.

Noua stație are un aspect modern și elegant, în linie cu actualul concept MOL, iar investiția schimbă complet imaginea amplasamentului de lângă stadion. După o perioadă în care locația a fost închisă și au existat discuții privind schimbarea destinației terenului, aici revine activitatea comercială și, odată cu aceasta, locurile de muncă aferente stației.

Publicitate

De ce s-a închis stația în 2023

Stația MOL a fost deschisă în 1998, în baza unui contract de asociere cu Consiliul Local Lugoj. După 25 de ani de funcționare, administrația locală, condusă atunci de Claudiu Buciu, a decis să nu mai prelungească asocierea.

Consiliul Local a adoptat în ianuarie 2022 hotărârea privind încetarea contractului, iar stația și-a închis porțile în februarie 2023.

La acel moment, administrația locală avea în vedere eliberarea terenului și o altă utilizare a amplasamentului. În spațiul public au existat și controverse privind politica de scoatere a stațiilor de carburanți din zona centrală a orașului, precum și acuzații din partea lugojenilor referitoare la posibile interese personale în spatele acestor decizii. Un lucru era cert: după 25 de ani, activitatea MOL din acea locație se oprea.

MOL nu a renunțat la amplasament

Povestea nu s-a încheiat însă cu închiderea stației. În decembrie 2024, compania a solicitat Primăriei Lugoj, încheierea unui contract de superficie pentru terenul de 3.563 de metri pătrați pe care se află construcția stației, aflată în proprietatea MOL.

Solicitarea a fosta analizată, iar primarul Călin Dobra a condus negocierile purtate de administrața locală cu reprezentanții MOL. În urma discuțiilor, s-a ajuns la o taxă de superficie de 8.000 de euro pe lună, fără TVA.

Noua formulă este diferită de vechea asociere: Primăria rămâne proprietara terenului, iar MOL deține construcția și operează stația.

Pentru folosirea celor 3.563 de metri pătrați, municipalitatea primește 8.000 de euro pe lună, fără TVA, iar suma va fi majorată cu 10% la fiecare cinci ani. Dreptul de superficie a fost stabilit pentru 25 de ani.

O stație complet modernizată

Între timp, MOL a investit în modernizarea stației. Lucrările au schimbat complet aspectul amplasamentului. Noua stație are un design modern și elegant, adaptat conceptului actual al companiei. Pentru lugojeni, este practic o stație nouă în aceeași locație pe care o cunosc de zeci de ani.

Odată cu reluarea activității, stația revine în circuitul comercial al orașului, iar odată cu aceasta sunt reluate și activitățile și locurile de muncă generate de funcționarea sa.

De la o închidere la o revenire avantajoasă

Povestea amplasamentului de lângă stadion a trecut, în ultimii trei ani, printr-o schimbare importantă.

În 2023, după 25 de ani de funcționare, stația MOL se închidea. Terenul municipal urma să primească o altă destinație. În 2024, compania revenea cu o solicitare pentru a putea folosi din nou terenul, iar în 2025 era aprobat noul contract.

În 2026, MOL a revenit la Lugoj.

De această dată, în condiții diferite: o stație complet modernizată, o investiție privată readusă în oraș, locuri de muncă și un contract prin care terenul municipal generează un venit fix pentru bugetul local. Pentru lugojeni, revenirea MOL înseamnă mai mult decât redeschiderea unei benzinării. Este revenirea unei companii care a funcționat aici timp de un sfert de secol, cu o stație modernizată și un amplasament care își recapătă funcțiunea.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate