Iulius Mall

Lugojul își sărbătorește, pentru prima dată în mod oficial, Ziua Municipiului

Zilele Lugojului - 21-23 iulie 2026

22 iulie 2026 rămâne o dată de referință în istoria orașului. Pentru prima dată, Lugojul marchează oficial Ziua Municipiului, aleasă în semn de respect față de unul dintre cele mai importante momente din istoria sa – intrarea Armatei Române în oraș, la 22 iulie 1919.

Publicitate

Lugojul își sărbătorește astăzi, pentru prima dată în mod oficial, Ziua Municipiului, o zi cu o puternică încărcătură istorică și simbolică pentru comunitatea locală.

Data de 22 iulie a fost aleasă deoarece marchează momentul în care, în anul 1919, Armata Română a intrat în Lugoj, consfințind instaurarea deplină a administrației românești și integrarea definitivă a orașului în statul român.

Evenimentul marchează și începutul unei noi tradiții dedicate memoriei, recunoștinței și respectului față de oamenii și momentele care au contribuit la dezvoltarea și identitatea Lugojului.

La manifestările organizate cu acest prilej participă delegații ale orașelor înfrățite, cetățeni de onoare ai municipiului, reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai cultelor religioase și numeroși invitați.

Prin organizarea primei ediții oficiale a Zilei Municipiului, administrația locală își propune ca data de 22 iulie să devină, an de an, un moment dedicat istoriei, identității și valorilor comunității lugojene.

La mulți ani, Lugoj! La mulți ani tuturor lugojenilor!

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate