Iulius Mall

FOTO | Premieră istorică la Lugoj. Poliția Locală are propriul sediu, după 15 ani de activitate

După un deceniu și jumătate în care și-a desfășurat activitatea în condiții provizorii și adesea improprii, Poliția Locală Lugoj are, în sfârșit, un sediu permanent și modern.

Noua locație, situată chiar în centrul orașului, situat pe strada Memorandumului, în fosta clădire a Meridian 22, promite nu doar condiții europene de muncă pentru cei 37 de angajați, ci și o scădere semnificativă a timpului de intervenție în cazul incidentelor.

Publicitate

„Niciodată n-am avut un sediu al nostru”

Înființată în anul 2010 în baza Legii 155, Poliția Locală Lugoj nu a beneficiat niciodată de un spațiu dedicat exclusiv activității sale. Șeful instituției, Florin Dumitru, a punctat momentul ca pe o reparație istorică și a mulțumit administrației locale pentru sprijin. Urgența mutării a fost dictată și de faptul că vechiul spațiu din fosta Bancă Agricolă (aflat în proprietatea Consiliului Județean) a intrat în reabilitare, lăsând instituția sub amenințarea evacuării.

„Este o instituție care s-a modelat și s-a transformat în timp. Pentru noi, după anii în care am stat în condiții vitrege, acest sediu este ceva extraordinar. Suntem în mijlocul orașului și sperăm să scădem timpul de intervenție la evenimente”, a declarat Florin Dumitru.

În ciuda restructurărilor impuse la nivel național prin ordonanța de guvern privind diminuarea posturilor în administrația publică, conducerea a găsit o soluție legală pentru a nu vulnerabiliza siguranța orașului.

Paza bunurilor și a obiectivelor de interes local a fost externalizată către un serviciu nou, dedicat, înființat special în cadrul organigramei Primăriei Lugoj.

Imobil salvat de Consiliul Local

Primarul Călin Dobra a dezvăluit că obținerea acestei clădiri a fost rezultatul unei bătălii administrative în Consiliul Local, existând presiuni ca imobilul să primească o cu totul altă destinație. În prezent, clădirea este împărțită frățește: o jumătate aparține Poliției Locale (beneficiind și de o curte generoasă pentru autospeciale), iar cealaltă jumătate găzduiește societățile din subordinea Consiliului Local.

Dincolo de birourile moderne dotate cu sisteme de climatizare de ultimă generație, noul sediu va deveni centrul logistic de monitorizare al întregului municipiu. Aici vor fi centralizate toate datele din marile proiecte europene și locale aflate în derulare.

Noul dispecerat, care funcționează non-stop (24/24), va gestiona:

  • Proiectul de Smart Parking (care aduce un plus de circa 40-45 de camere de monitorizare);

  • Sistemul de monitorizare a traficului rutier;

  • Camerele video de supraveghere din parcurile reabilitate, de pe malurile Timișului și de pe strada J.A. Mocioni;

  • Aproximativ 120 de camere deja existente în oraș, care vor fi repuse în funcțiune după ce au fost afectate de mutările temporare.

Informațiile video colectate vor fi puse, ca și până acum, la dispoziția Poliției Naționale și a Procuraturii pentru instrumentarea și soluționarea dosarelor penale.

Se înființează Compartimentul de Disciplină în Construcții

O noutate absolută adusă de noua organigramă este înființarea unui compartiment specializat în disciplina urbană și controlul construcțiilor. Este o premieră atât pentru Poliția Locală, cât și pentru Primăria Lugoj, ambele instituții ducând lipsă de personal pe acest segment în trecut.

„Emiteam autorizații și nimeni nu mai avea rolul de a urmări respectarea lor sau de a identifica construcțiile ridicate ilegal. Nu mai putem continua așa. Le dăm posibilitatea celor care au construit fără acte să intre în legalitate, dar de acum încolo toată lumea trebuie să respecte legea”, a avertizat primarul Călin Dobra.

În prezent, cei 37 de angajați ai Poliției Locale acoperă domenii cheie precum: ordinea publică, evidența persoanelor, protecția mediului, siguranța rutieră și inspecția comercială, urmând ca postul din cadrul noului departament de disciplină în construcții să fie ocupat prin concurs în cel mai scurt timp.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate