Iulius Mall

Un primar din zona Lugojului, lecție de bun simț pentru sǎtenii fǎrǎ cei şapte ani de acasǎ

Proiectul pistei de biciclete care leagă localitățile Balinț și Bodo este aproape de finalizare după un parcurs plin de obstacole administrative și tehnice. Bucuria finalizării lucrărilor a fost însă umbrită rapid de un gest de totală lipsă de bun-simț. Mai exact, un șofer și-a parcat mașina direct pe noul asfalt destinat bicicliștilor.

Când a preluat conducerea Primăriei Balinț, edilul Andrei Popa a găsit acest proiect într-un stadiu critic. Fostul constructor abandonase lucrarea, iar finanțarea inițială nu mai acoperea costurile reale din piață.

Publicitate

„Am înghițit în sec, am căutat soluții, am refăcut documentațiile, am obținut finanțarea suplimentară necesară, am organizat o nouă licitație, iar astăzi suntem foarte aproape de finalizarea, în termen, a unuia dintre cele mai dificile proiecte pe care le-am avut”, explică primarul Andrei Popa

Pentru ca investiția să fie una sigură și durabilă, s-au refăcut porțiunile executate prost de vechiul constructor și s-a adaptat proiectul din mers pentru a nu bloca accesul oamenilor în gospodării. Deși primarul își dorește extinderea pistei în viitor și spre Târgoviște, Fădimac sau Bara, prioritatea actuală a fost finalizarea cu succes a tronsonului început.

Unii șoferi au parcat deja pe pista nou-nouță

Satisfacția muncii s-a transformat însă rapid în dezamăgire, când cei de la Primăria Balinț au văzut o fotografie cu o mașină parcată fix pe pista de biciclete proaspăt finalizată. Primarul a reacționat firesc, taxând lipsa de respect a conducătorului auto față de banii publici și siguranța comunității. Acesta a transmis că pista de biciclete nu este doar asfalt, ci locul pe unde vor merge copiii spre școală, părinții la plimbare și oamenii care aleg un mod de deplasare mai sănătos.

„Pentru că putem construi proiecte de milioane de lei. Putem atrage fonduri europene. Putem moderniza comuna. Dar dacă nu respectăm ceea ce construim împreună, dacă nu ne respectăm unii pe alții, toate aceste eforturi își pierd din valoare”, a concluzionat primarul din Balinț.

Edilul avertizează că, deși își dorește să nu fie nevoie să se discute despre amenzi, ci să se funcționeze pe baza respectului reciproc, acolo unde acesta lipsește, Primăria are obligația de a aplica regulamentele locale și prevederile legale.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate