O monedă veche de aproape 500 de ani, dar și alte obiecte descoperite în urma unor excavații în curtea unui liceu, a scos la iveală detalii uluitoare despre istoria unui oraș din Banat. VoxRadar v-a prezentat detaliile șantierului arheologic de la Liceul „Iulia Hașdeu”, unde sute de elevi învață deasupra unei vaste necropole. Însă, dincolo de birocrație și relocări de oseminte, săpăturile conduse de dr. Răzvan Pinca au deschis o veritabilă capsulă a timpului.
Obiectele extrase din pământ și poziționarea mormintelor redefinesc tot ce se știa despre evoluția urbană, bisericească și demografică a Lugojului. Pentru prima dată, sute de ani de istorie locală, menționați doar în manuscrise prăfuite, capătă o confirmare materială incontestabilă.
Începuturile orașului Lugoj
Una dintre cele mai fascinante concluzii ale cercetării arheologice nu vine din ceea ce s-a găsit, ci din ceea ce lipsește. Deși documentele istorice atestă existența orașului încă din prima jumătate a secolului al XIV-lea, solul refuză, momentan, să își arate vechimea timpurie în zona centrală. Arheologul Răzvan Pinca explică existența unei adevărate „nebuloase” istorice.
„Pe teritoriul Lugojului, peste tot pe unde s-a săpat, nu am găsit niciun obiect care să coboare sub jumătatea secolului al XV-lea, adică sub anul 1450. Niciun obiect. Însă documentele spun că Lugojul este amintit la 1334, fiind pomenit un preot catolic care plătea dijme către Episcopia Caransebeșului, către Scaunul Papal.
Dacă la 1334 a fost un preot catolic, înseamnă că a fost și o biserică, deci orașul trebuie să fie undeva și mai vechi. Unde sunt acești 150 de ani de istorie? Este posibil ca Lugojul vechi să fi fost în altă zonă, tot pe aici prin împrejurimi, dar nu am dat încă de el pe teren. Trebuie să existe o cetate mai veche, iar cetatea veche nu este la Drăgan.”
Această ipoteză ar putea schimba complet hărțile medievale ale zonei. Din măsurătorile și analogiile realizate, arheologul suspectează că vatra inițială sau fortificația timpurie se află sub clădirile actuale din centrul civic, o zonă aproape imposibil de excavat astăzi.
„Eu cred, în proporție de 90%, că cetatea veche a Lugojului ar fi în cvartalul delimitat de Piața Iosif Constantin Drăgan, strada Mihai Viteazul, Valeriu Braniște și strada Șaguna, unde este magazinul «Cartea și Caietul». Dar aceea este o cetate de secol XVI; despre cetatea mai veche, medievală, nu am certitudinea că este tot acolo. Avem o așezare din epoca bronzului la Lugoj, datată în jur de 1200–1300 înainte de Hristos, dar nu știm exact unde este Lugojul incipient. Evident că în timp, dacă avem norocul, o vom găsi.”
Citește aici interviul cu dr. Răzvan Pinca, despre descoperirile uluitoare de la cimitirul de la liceul Hașdeu, și ce înseamnă acestea cu adevărat pentru istoria Lugojului.