Accident, marți dimineața, la nici 300 de metri de Primăria din Lugoj. Un bărbat, de 22 de ani, a condus un autoturism pe strada Victor Vlad Delamarina din municipiul Lugoj, dinspre strada Făgetului înspre Piața Victoriei, iar la intersecția cu strada Ștefan cel Mare, a surprins și accidentat un minor de 13 ani care traversa strada, pe trecerea pentru pietoni.
În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv un minor de 13 ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.