Primăria Lugoj condamnă acțiunile operatorului de deșeuri RETIM. Edilul Călin Dobra a explicat că și-a arătat nemulțumirea față de activitatea lor din mai multe aspecte, cel mai important fiind creșterea tarifelor de la o lună la cealaltă, fără ca măcar să fie informați despre asta în prealabil, atât ca instituție, cât și ca și persoane fizice sau juridice din Lugoj.
„În primul rând, creșterea tarifului, care nu este justificată sau măcar nu este prezentată public, să știm, doar ne trezim cu facturi de la lună la lună modificate. Doi, s-a stopat campania de deșeuri voluminoase; nu mai preiau deșeurile voluminoase în condițiile în care ei au în cadrul contractului de colectare obligativitatea de a realiza campanie gratuită de deșeuri voluminoase”, a declarat Dobra în cadrul unei conferințe de presă.
Primarul spune că administrația a plătit aceleași tarife, însă în perioada în care s-a sistat campania de colectare a gunoiului voluminos, nu a avut niciun sprijin în ceea ce înseamnă deșeurile abandonate. Ca deznodământ, în zona extravilană, în mod special în păduri și pe malurile Timișului, cantitatea de astfel de deșeuri aruncate a crescut alarmant.
Deponeul de la Ghizela, sursa problemei
„Mai mult decât atât, să știți că RETIM-ul la momentul ăsta, pentru orice neplată, pentru reziliere de contract, ei nu fac demersurile de a recupera, având chiar o armată de juriști în acest sens. Ei trimit facturile, că legislația permite; trimit lista și datoriile către primărie, și eu am obligația să instituiesc o taxă specială, să colectez eu de la populație când vin să-și plătească impozitele, când au nevoie de un certificat fiscal, sau să fac eu demersurile pentru a recupera aceste sume, care și noi avem costuri în sensul ăsta, cu executori și cu toate celelalte”, a mai explicat Călin Dobra.
Încheierea situației tensionate cu operatorul de salubritate este condiționată, în viziunea administrației locale, de deblocarea deponeului de la Ghizela. Această locație este considerată punctul central de unde derivă problemele actuale, deoarece imposibilitatea depozitării deșeurilor în județul Timiș a forțat redirecționarea acestora către depozite din Hunedoara sau Arad. Fapt ce a generat o serie de efecte negative asupra întregului flux de colectare.