Circulația pe Podul de Fier din Lugoj a fost restricționată temporar pentru o intervenție tehnică urgentă, menită să permită constructorului o analiză detaliată a stării de degradare a obiectivului. Măsura a fost luată pentru a facilita accesul utilajelor care au frezat stratul de asfalt până la placa de beton, pas esențial în stabilirea soluțiilor de reabilitare.
Primarul municipiului a explicat necesitatea acestor manevre și a anunțat calendarul viitoarelor restricții, subliniind că siguranța participanților la trafic este prioritară.
„Podul de Fier a fost închis temporar pentru câteva ore, în vederea frezării stratului de asfalt, operațiune necesară pentru a ajunge la placa de beton și a evalua starea reală a structurii. Această procedură este realizată de către constructor și este necesară pentru siguranța lucrărilor și a traficului. Ne dorim ca intervențiile să fie finalizate cât mai rapid, astfel încât să revenim la un trafic normal. Ulterior, circulația se va desfășura cu restricții de viteză, pentru a preveni situații similare. Totodată, anunțăm că după sărbători, podul va fi închis complet, pentru a permite intervențiile de remediere și reabilitare în totalitate. Vă mulțumim pentru înțelegere”, a scris primarul Călin Dobra pe Facebook.
Administrația locală face apel la răbdarea lugojenilor, având în vedere că după perioada sărbătorilor, traversarea podului va fi complet blocată pentru a permite reabilitarea capitală a acestui simbol al orașului.
sursa foto: Facebook/Daniela Sabău