Primarul de Lugoj, Călin Dobra, a anunțat că va susține un dialog deschis cu lugojenii pe internet, pentru a răspunde direct întrebărilor și nemulțumirilor acestora. Dialogul este programat pentru marți, 10 martie, începând cu orele 18, pe pagina de Facebook a edilului.
„Vă aștept mâine (n.r. marți, 10 martie) live, pe pagina mea, să dezbatem cele mai stringente probleme ale Lugojului. Vă aștept cu întrebări. Pentru a fi cât mai operativi, vă rog să evitați întrebările repetate, deoarece avem la dispoziție doar o oră și aș dori să pot răspunde cât mai multor oameni”, a scris Dobra luni seara pe Facebook.
În afară de conferințele de presă sporadice și respectiv dialogurile online cu șeful administrației, lugojenii pot în continuare să se programeze la audiențe cu primarul sau un alt membru al aparatului de specialitate pentru zilele de marți, între 13 și 15, prin completarea unei cereri.