Banatul face un pas important în dezvoltarea ecoturismului și a turismului de sănătate prin lansarea proiectului „Ruta Mierii din Banat”, o inițiativă transfrontalieră care valorifică potențialul apicol al regiunii și susține apicultura locală. Proiectul presupune crearea unui traseu tematic al mierii bănățene și amenajarea a 10 stupine turistice în județele Timiș și Caraș-Severin.
Potrivit Idei Șuța, vicepreședinte al Asociațiilor Crescătorilor de Albine din județele Caraș-Severin și Timiș, Ruta Mierii din Banat este dedicată dezvoltării și promovării ecoturismului și turismului de sănătate, având la bază stupine autentice, administrate de apicultori activi, membri ai asociațiilor profesionale.
Conform radioresita.ro, cinci stupine vor fi amenajate în județul Timiș și cinci în județul Caraș-Severin, în zone cu potențial turistic ridicat. În județul Timiș, ruta va include localitățile Comloșu Mare, Ghiroda, Giroc, Bara și Lugoj, iar în Caraș-Severin: Glimboca, Văliug, Carașova, Berzasca și Rudăria (Eftimie Murgu).
„Am ales apicultori care își desfășoară activitatea ca ocupație principală și care promovează activ produsele apicole. Sunt stupine autentice, înregistrate în asociațiile noastre. Până la sfârșitul lunii iunie 2026, Ruta Mierii din Banat ar trebui să fie complet funcțională”, a declarat Ida Șuța.
Ruta Mierii din Banat va oferi vizitatorilor experiențe educative și de relaxare, precum vizite ghidate la stupine, degustări de produse apicole și servicii de apiterapie. Prin aceste activități, proiectul contribuie la diversificarea ofertei de turism de sănătate din Banat și la promovarea unui turism sustenabil, bazat pe resurse locale.
Pentru a facilita accesul turiștilor, proiectul va include și o platformă digitală dedicată, care va reuni apicultorii implicați și va oferi informații despre locațiile stupinelor, serviciile disponibile, precum și posibilitatea de programare pentru vizite și apiterapie.
Prin implementarea Rutei Mierii din Banat, includerea Lugojului pe acest traseu poate reprezenta o oportunitate de promovare turistică și de susținere a producătorilor locali.