Iulius Mall

„Eminescu, un vis în așteptare”: lugojeni, printre laureații concursului internațional de la Timișoara

Foto: Facebook

Lugojenii iubitori de cultură sunt invitați să se alăture unui eveniment de înaltă ținută spirituală și artistică, dedicat Zilei Culturii Naționale, care va avea loc la Timișoara și care reunește nume importante ale vieții cultural-jurnalistice din Banat, din țară și din străinătate. Sub semnul geniului eminescian, manifestarea se anunță a fi un adevărat regal de poezie, muzică și recunoaștere a valorilor autentice românești, la care sunt așteptați și reprezentanți ai comunității culturale din Lugoj.

Referitor la acest eveniment, Dumitru Buțoi, președintele UZPR „Filiala Mihai Eminescu” Timiș a declarat:

Publicitate

Filiala ,,Mihai Eminescu” Timiș a UZPR, împreună cu Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara, sărbătoresc Ziua Culturii Naționale printr-un regal de cântec și poezie, sub semnul geniului eminescian, ca un semn de prețuire și (ne)uitare a celul ce reprezintă prin timp spiritul și identitatea noastră românească oriunde am fi pe această planetă: Mihai Eminescu.

Vor fi prezenți în „Sala Revoluției” a Palatului Administrativ al C.J. Timiș, (căruia îi mulțumim pentru sprijinul acordat), un spațiu care a devenit un adevărat reper cultural al orașului-martir Timișoara, oameni cu notorietate din diverse domenii de activitate din viața comunității, jurnaliști, poeți, scriitori, iubitori de cultură și de… Eminescu.

În acest context de sărbătoare se vor decerna și premiile Concursului Internațional Cultural-Jurnalistic „Eminescu, un vis în așteptare”, ediția din 2025, inițiat și organizat sub egida UZPR, de către Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara în parteneriat cu Filiala „Mihai Eminescu” Timiș a UZPR. Cu acest prilej se vor mai acorda Diplome și distincții unor personalități ale vieții cultural-jurnalistice din Banat.

Frumusețea acestui evenimentul de suflet și lumină va fi întregită de corul de copii „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”, coordonator prof. Mădălina Martinuț, cu sprijinul preotului-poet Iosif Hânda, de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, din Timișoara.”

„SUNTEM ROMÂNI ȘI PUNCTUM”

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate