Mister în cazul unui autoturism care a luat foc vineri, 2 ianuarie, pe o stradă din Lugoj. Abandonată pe domeniul public de ceva timp, mașina, la care polițiștii încă nu au găsit proprietarul de drept, a fost cuprinsă de flăcări în jurul orelor 16:20 după-masa.
Cazul este cu atât mai ciudat cu cât mașina nu a fost pornită de ceva timp, iar cu frigul de afară, riscul unui scurtcircuit tinde spre zero. Totodată, nu există probe care să arate că mașina ar fi fost incendiată dinadins.
„La data de 2 ianuarie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii municipiului Lugoj, au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Traian Vuia din municipiu, a luat foc un autoturism.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde se afla și un echipaj al pompierilor din cadrul Detașamentului Lugoj, care au lichidat incendiul, autoturismul fiind ars în totalitate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului, precum și pentru identificarea proprietarului autoturismului”, spun cei de la IPJ Timiș într-o notă de presă.