Mai mulți vârstnici vulnerabili din zona Lugojului au primit, zilele trecute, un sprijin concret pentru a trece mai ușor peste iarna care se apropie. În cadrul Campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, derulate în Arhiepiscopia Timișoarei, aceștia au beneficiat GRATUIT de câte un metru cub de lemne de foc, necesare încălzirii locuinței. Acțiunea s-a desfășurat în protopopiatul Lugoj, la Parohia Hezeriș, cu filia Valea Lungă.
La eveniment au fost prezenți Părintele Cristian Pavel, membru în Consiliul Director al Federației Filantropia, și preotul paroh Viorel Cinca, cel care a identificat cei mai nevoiași credincioși din comunitate. Bucuria și recunoștința bătrânilor care au primit ajutorul au fost, potrivit organizatorilor, cea mai mare răsplată a eforturilor depuse.
Campania „Ajută un bătrân să zâmbească” se desfășoară la nivel național, având scopul de a sprijini persoanele vârstnice aflate în dificultate. Prin intermediul acesteia, au fost oferite până acum medicamente, plata rețetelor medicale, lemne pentru foc și facturi la gaz, dar și pachete cu alimente de bază, produse de igienă și de uz casnic.
Federația Filantropia, prin campania de strângere de fonduri derulată pe platforma www.cresc.federatia-filantropia.ro, continuă să fie alături de persoanele vârstnice, singure și neajutorate, oferind sprijin financiar pentru servicii sociale și medicale, dar și alinare prin rugăciune și solidaritate creștină.