Iulius Mall

Cadou de toamnă pentru elevi: liber pe 15 septembrie în Timiș

Imagine cu caracter ilustrativ/FOTO Pixabay

Conform Inspectoratul Școlar Județean Timiș, luni, 15 septembrie 2025, nu se vor desfășura cursuri în unitățile de învățământ din județ. Decizia are la bază art. 27 alin. (4) din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul grupului de unități al ISJ Timiș, conform căruia ziua de 15 septembrie, când este sărbătorit Sfântul Ierarh Iosif de la Partoș, ocrotitor al Mitropoliei Banatului, este declarată zi nelucrătoare.

Astfel, atât elevii, cât și cadrele didactice, vor avea liber luni, activitatea urmând să fie reluată în mod normal începând de marți, 16 septembrie.

Publicitate

Celelalte zile nelucrătoare, pe lângă ziua de 15 septembrie, prevăzute în contractul de muncă sunt:

• Zilele de repaus săptămânal;
• 1 și 2 ianuarie;
• 6 ianuarie – Botezul Domnului (Boboteaza);
• 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul;
• 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;Cadou de toamnă pentru elevi: liber pe 15 septembrie în Timiș
• Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui;
• Prima, a doua și a treia zi de Paști;
• 1 mai – Ziua Muncii;
• 1 iunie – Ziua Copilului;
• 5 iunie – Ziua Națională a Învățătorului;
• Prima și a doua zi de Rusalii;
• 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
• 5 octombrie – Ziua Mondială a Educației;
• 1 decembrie – Ziua Națională a României;
• Prima, a doua și a treia zi de Crăciun;
• 8 ianuarie – pentru ortodocșii de rit vechi;
• Două zile lucrătoare pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale declarate de cultele legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestor confesiuni;
• Alte zile care precedă și/sau succed sărbătorile legale, stabilite prin hotărâre de Guvern.

Calendarul anului școlar 2025-2026

Anul școlar va avea 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor, structurate în cinci module:

• Modul 1: 8 septembrie – 24 octombrie 2025
• Vacanță: 25 octombrie – 2 noiembrie 2025
• Modul 2: 3 noiembrie – 19 decembrie 2025
• Vacanță: 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026
• Modul 3: 8 ianuarie – 6 februarie 2026
• Vacanță: 9 februarie – 15 februarie 2026 (vacanța de schi în Timiș)
• Modul 4: 16 februarie – 3 aprilie 2026
• Vacanță: 4 aprilie – 14 aprilie 2026
• Modul 5: 15 aprilie – 19 iunie 2026

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate