Doi șoferi recent ajunși la Lugoj din străinătate, conducând două mașini de lux închiriate, dintre care un Lamborghini Urus, au fost transformați în pietoni. Motivul? Au decis să depășească, pe barosăneală, coloana de la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Bocșei. În timp ce restul „fraierilor” stăteau la barieră, cei doi au decis să treacă înaintea trenului și să își vadă de drum.
Nu au ajuns însă prea departe, asta pentru că, în această perioadă, Lugojul este plin ochi de polițiști, odată cu apropierea săptămânii rugii. În urma apariției imaginilor în spațiul public în care cele două autovehicule sunt surprinse încâlcănd regulile de circulație și creând o stare de pericol, polițiștii rutieri s-au autosesizat, au identificat și depistat în trafic cei doi conducători auto care au fost sancționați contravențional.
„Un conducător auto, în vârstă de 25 de ani, a fost sancționat pentru depășirea coloanei în așteptare cu amendă în valoare de 810 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării pentru 30 de zile, iar celălalt conducător auto, în vârstă de 37 de ani, a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.632,50 pentru depășirea coloanei în așteptare și trecere printre bariere coborâte și semnale în funcțiune la trecerea de nivel cu cale ferată și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării pentru 150 de zile”, scriu cei de la IPJ Timiș.
Mascații vor ajunge la rândul lor la Lugoj ziele următoare, alături de efective mărite de poliție și de jandarmi, tocmai pentru a preveni unele posibile situații periculoase, așa cum au mai avut loc în orașul de pe Timiș, mai ales de Sfânta Maria, în anii precedenți.

Daca Lugojul este plin-ochi de politie la datorie, cum de a trebuit sa faca sesizarea cineva care era in trafic si a filmat? Atati zurbagii vad zilnic in trafic si nu sunt luati la intrebari. Politia nu are benzina, ca masini au, plina parcarea.