Administrația locală a municipiului Lugoj propune încetarea a cinci proiecte finanțate din fonduri europene, pe motiv că acestea nu sunt sustenabile din punct de vedere financiar și logistic. Decizia vine în urma unei analize interne, prezentate public de primar, care susține că orașul ar fi fost nevoit să contribuie cu sume mai mari decât finanțarea nerambursabilă.
Proiectele vizate sunt:
-
Reabilitarea energetică a Clădirii Administrative a Primăriei Municipiului Lugoj
-
Reabilitarea energetică a Liceului Tehnologic „Valeriu Braniște” – corpurile C2 și C10
-
Construirea de locuințe nZEB Plus pentru tineri
-
Reabilitarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 4
-
Reabilitarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 5
Valoarea totală a contribuției locale pentru aceste cinci proiecte este estimată la peste 55 de milioane de lei, în timp ce fondurile europene acoperă aproximativ 49 de milioane de lei.
„Practic, plăteam noi mai mult decât primeam”, a declarat primarul Călin Dobra, subliniind că riscul de a pierde finanțarea din cauza întârzierilor este foarte ridicat.
În trei ani de la semnarea contractelor, gradul de implementare este de doar 1%, ceea ce ar lăsa administrației mai puțin de un an pentru finalizarea tuturor lucrărilor. În plus, unele proiecte nu au reușit să atragă ofertanți. De exemplu, reabilitarea energetică a clădirii Primăriei a fost scoasă de două ori la licitație fără succes.
Administrația locală consideră că unele investiții sunt disproporționat de costisitoare față de beneficiile pe care le-ar aduce. În cazul locuințelor nZEB pentru tineri, contribuția locală s-ar ridica la 16 milioane de lei pentru doar 40 de apartamente. De asemenea, cele două grădinițe vizate ar costa bugetul local peste 18 milioane de lei, în condițiile în care alte unități aflate în reabilitare sau construire vor asigura o capacitate dublă față de cererea existentă.
Totodată, primarul Dobra menționează că au fost identificate și soluții alternative pentru o parte dintre aceste obiective. Pentru grădinițele nr. 4 și nr. 5, ar exista posibilitatea finanțării prin ADR Vest, cu o contribuție locală mai mică și un termen de implementare prelungit, până în 2028.
„Lugojul nu-și permite să meargă mai departe cu proiecte nesustenabile, doar de dragul imaginii. Am ales responsabilitatea și găsirea de soluții mai bune, cu bani europeni mai siguri și cu riscuri minime pentru bugetul local”, a transmis primarul.