Iulius Mall

Are doar 17 ani și cucerește Europa cu talentul ei: Patricia Roșca revine la Lugoj într-un recital de excepție

În luna iunie 2025, publicul lugojean este invitat la un recital de pian susținut de Patricia Maria Roșca, elevă cu rezultate remarcabile pe plan național și internațional, aflată sub îndrumarea doamnei profesoare Mihaela Zamfirescu.

Născută la Lugoj în 2007, Patricia Roșca a început studiul pianului la vârsta de șapte ani. A fost formată inițial la Școala de Muzică „Filaret Barbu”, apoi pregătită de profesoara Carmen Schöner, iar în prezent urmează cursurile Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din București. În 2024, a câștigat locul I la Elevato Piano Competition din Praga, fiind ulterior invitată să interpreteze Concertul în sol minor pentru pian și orchestră de Mendelssohn Bartholdy alături de Orchestra Simfonică din Karlovy Vary. Presa internațională a numit-o „fetița cu degetele de aur” datorită tehnicii sale excepționale și expresivității interpretative.

Publicitate

Programul recitalului din Lugoj va cuprinde lucrări de referință din repertoriul pianistic: Bourrée din suita op. 10 nr. 2 în Re major de George Enescu, La Valse de Maurice Ravel, Islamey de Mily Balakirev, două studii transcendentale de Franz Liszt – nr. 10 în fa minor și nr. 12 „Chasse-Neige” –, precum și prima parte a Sonatei op. 22 în Si bemol major de Ludwig van Beethoven.

Evenimentul îi are ca invitați speciali pe pianistul Radu Bercean (prof. Carmen Schöner.) și pe Corul „Armonii”, condus de dirijoarea Claudia Crețiu, acompaniat la pian de Nicole Dohor.

Accesul publicului este liber. Recitalul va avea loc la Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” din Lugoj, pe data de 12 iunie, începând cu ora 17:00.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate