Iulius Mall

Promisiune de ultimă oră: Legendarul tronson Margina-Holdea de pe A1, gata până în 2026?

Foto: facebook/DRDP.Timisoara

Unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din vestul țării se apropie de finalizare. Tronsonul Margina – Holdea, parte din Autostrada A1, ar putea fi dat în folosință în cursul anului viitor, dacă lucrările se mențin în ritmul actual. Informația vine chiar de la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a declarat pentru Radio România Actualități că:

„Se lucrează 24 de ore din 24 pentru închiderea acestui segment-cheie”.

Publicitate

Este vorba despre 13 kilometri de autostradă care leagă județele Timiș și Hunedoara, ultimul segment lipsă pentru a putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Sibiu (Boița) până la granița cu Ungaria, la Nădlac II. Lucrările includ două secțiuni distincte: secțiunea D, de 4 kilometri, care necesită finalizarea unor lucrări rămase dintr-un contract anterior, și secțiunea E, de 9,13 kilometri, unde sunt în construcție celebrele „tuneluri pentru urși”.

Constructorul român UMB, deținut de Dorinel Umbrărescu, lucrează în asociere cu firma EuroAsfalt din Bosnia și Herțegovina pentru a finaliza tunelurile forate, fiecare cu o lungime de aproximativ 2,12 kilometri pe sens. Tehnologia folosită este una mixtă, NATM (tunel forat) și Cut&Cover (tunel deschis), iar peste 500 de muncitori și 200 de utilaje sunt mobilizate în șantier, în regim non-stop.

În total, pe acest lot se vor construi 3 viaducte, 2 pasaje, 23 de podețe și un centru de întreținere și coordonare. Conform angajamentelor din PNRR, termenul-limită pentru finalizarea tunelurilor este sfârșitul anului 2026.

Dacă promisiunile sunt respectate, locuitorii din Lugoj și din întreaga regiune vor avea în sfârșit acces rapid și neîntrerupt la rețeaua de autostrăzi, un avantaj strategic atât pentru mobilitate, cât și pentru dezvoltarea economică locală.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate