Iulius Mall

Un pas mai aproape de adevăr: Victor Neumann și reflectarea asupra regimului comunist în noul său volum

Sursa foto: Banatnews.ro

Pe 20 februarie, Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” din Lugoj a găzduit un eveniment deosebit, marcat de lansarea volumului Străinul din interior – „dosarul” versus biografia personală, semnat de istoricul Victor Neumann. Publicată în 2024 la Editura Datagroup, lucrarea analizează metodele prin care Securitatea crea „dușmani” ai regimului comunist, precum și impactul acestor practici asupra indivizilor și societății. Cartea reprezintă nu doar o radiografie a mecanismelor represive, ci și o introspecție în biografia personală a autorului, care își confruntă propriul „dosar” din arhivele fostei Securități.

În cadrul dezbaterii ce a urmat lansării, participanții au avut ocazia să reflecteze asupra istoriei recente și să discute despre modul în care interpretările trecutului modelează prezentul. Discuțiile au abordat, de asemenea, realizările semnificative ale istoricului Victor Neumann, printre care se numără contribuția sa la ridicarea Muzeului de Artă din Timișoara la statutul de muzeu național, dar și implicarea sa în proiectul Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2024. Au fost aduse în discuție și controversele legate de activitatea sa, inclusiv acuzațiile formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și scandalul referitor la lucrările maestrului Corneliu Baba.

Publicitate

În cadrul intervențiilor sale, Victor Neumann a subliniat importanța multiculturalismului în analiza istoriei, pledând pentru o abordare critică și nuanțată a trecutului, indiferent de regimul politic în discuție. Publicul a fost activ, adresând întrebări și comentarii, transformând  evenimentul într-un veritabil dialog cultural. Evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală Nuemiens, Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” și Primăria Municipiului Lugoj, în colaborare cu Lepcan Media, iar partenerii media – Lugojeanul.ro, Banat News și săptămânalul Redeșteptarea – au asigurat o promovare extinsă.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate