Sute de lugojeni, pe biciclete sau motociclete, l-au condus astăzi pe Vasile Stoica pe drumul ce iasă din Lugoj spre Timișoara, pe parcursul a câtiva kilometri, într-un gest simbolic de susținere a începutului unei expediții pe două roți pe care lugojeanul, Cetățean de Onoare și deținător al recordului mondial pentru cea mai lungă distanţă efectuată cu un fotoliu rulant în 24 de ore, de 132 de kilometri, a început-o astăzi.
Vasi a părăsit Lugojul la ora 10:20, urmând să treacă, pe parcursul călătoriei sale, prin Ungaria, Slovacia, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia, Suedia, Anglia, Belgia, Olanda, Germania, Cehia, Austria, Ungaria și din nou România. Traseul, care măsoară peste 11000 de kilometri, îl va costa pe Vasile în jur de 11000 de euro, iar durata călătoriei este estimată la aproximativ 3 luni.
Pe parcursul turei de astăzi, bicicliștii, dar și motocicliștii lugojeni l-au însoțit pe Stoica până la sensul giratoriu de la Coșteiu, câțiva curajoși mergând mai departe, conducându-l pe Vasi până la Timișoara. „GO VASI GO!” este și mesajul nostru pentru omul care, în ciuda handicapului său, a decis să ne dea o lecție de viață și să ne arate că și dintr-un scaun cu rotile se poate vedea lumea, dacă ai curajul și încăpățânarea să o descoperi.




