Accidente în serie, pe autostrada ce leagă Lugojul de Europa și respectiv centrul țării, joi după-masa. În doar câteva ore, autoritățile au fost semnalate să intervină la două evenimente rutiere, care din fericire nu s-au soldat cu victime omenești ci doar cu pagube materiale.
„Accidente pe autostrada A1 și pe autostrada A6 (foto). Pe A1, la kilometrul 409, pe raza localității Ohaba, sensul de mers spre Deva, s-a produs o acroșare între două microbuze, care au lovit și parapetul median. Pe A6, un vehicul a lovit atenuatorul de impact”, au anunțat cei de la DRDP Timișoara pe rețelele sociale.
Traficul a fost dat peste cap în ambele cazuri, șoferii circulând cu dificultate pentru câteva ore, până la degajarea completă a carosabilului.
foto: DRDP Timișoara
