Actualitate
Tânăr de 23 de ani, la spital după un accident pe autostrada dintre Lugoj și Balinț
Un tânăr de doar 23 de ani s-a dat cu mașina peste cap pe autostrada ce leagă Lugojul de Balinț. S-a întâmplat chiar pe una dintre bretelele de acces pe autostradă, motiv pentru care parte din autostradă a fost blocată timp de mai multe ore, până la remedierea situației. Accidentul a avut loc duminică după-masa.
“Accident pe autostrada A6, conexiune cu autostrada A1, sensul Lugoj – A1. Un autoturism a lovit parapetul din partea stângă și s-a răsturnat. Breteaua spre localitatea Traian Vuia este blocată. Se circulă alternativ până la ridicarea autoturismului de pe carosabil”, au anunțat imediat după accident cei de la DRDP Timișoara.
Din fericire, tânărul a scăpat cu viață în urma auto-accidentării.
Actualitate
Exercițiu cu militari și mijloace tehnice din șapte state pe aeroportul din Caransebeș, în cel mai mare desant aerian după Al Doilea Război Mondial
România participă cu 2300 de militari și 220 de mijloace tehnice. SWIFT RESPONSE 24 este un exercițiu specific misiunilor de desant aerian, al cărui scenariu presupune recuperarea unei baze militare ocupate, prin realizarea superiorității aeriene, parașutarea unei forțe aliate și executarea de trageri reale în poligon (LIVEX). Pe teritoriul României, exercițiul este condus de Forțele Armate Germane în parteneriat cu Forțele Terestre Române, cu sprijinul Forțelor Aeriene Române.
În cadrul exercițiului va avea loc una dintre cele mai mari operațiuni de desant aerian din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu implicarea a aproximativ 2.000 de parașutiști din Franța, Germania, România, Spania, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos. Principalele secvențe ale exercițiului se vor desfășura în Baza 71 Aeriană General Emanoil Ionescu din Câmpia Turzii, poligonul Bogata din Turda, Centrul Național de Instruire pentru Luptă Getica din Cincu și poligonul din comuna Știuca. De asemenea, se vor folosi facilități ale Bazei 90 Transport Aerian Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu din Otopeni, Baza Aeriană de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic Aurel Vlaicu din Boboc și Aeroportul Banat din Caransebeș.
Actualitate
Meteorologii au actualizat prognoza de Paște. În ce regiuni va ploua
Meteorologii anunţă că, de 1 mai şi de Paşte, temperaturile vor fi uşor mai ridicate decât cele obişnuite în această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Vor fi ploi mai ales în regiunile sud-vestice, sudice şi sud-estice.
Săptămâna 29.04.2024 – 06.05.2024
Cu excepţia regiunilor sudice, unde temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale, mai ales în nord-vestul ţării.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-vestice, sudice şi sud-estice, dar şi deficitar în cele nordice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în jumătatea estică a teritoriului.
Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 13.05.2024 – 20.05.2024
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării, dar cu un uşor deficit în regiunile sudice.
Săptămâna 20.05.2024 – 27.05.2024
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel specific pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.
Actualitate
ISU Timiș organizează concurs de recrutare din sursă externă pentru ocuparea a 10 posturi vacante
Actualitate
Amendă uriașă, de 30.000 de lei, pentru o gelaterie din Lugoj
O gelarie din Lugoj a primit o amendă record, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Timiș. La data de 26 aprilie a.c., în urma unui control efectuat la o societate comercială de pe strada Timișorii din Lugoj, s-a descoperit că reprezentanții legali ai acesteia nu emiseseră bonuri fiscale pentru bunuri livrate în valoare de 2.650 de lei.
În urma constatării acestui fapt, gelateria respectivă a fost sancționată cu o amendă neobișnuit de mare, în valoare de 30.000 de lei conform Ordonanței de Urgență nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Amenda a ajuns la această sumă uriașă deoarece ordonanța prevede sancțiuni în funcție de suma nefiscalizată. Pe lângă amenda drastică, s-a dispus și confiscarea sumei de 2.150 de lei, care reprezenta valoarea bonurilor fiscale neemise.
- Administrațieo săptămână în urmă
Fără covoare asfaltice noi, pe străzile Lugojului, pentru mai mulți ani. „Nu putem să ne batem joc de banii lugojenilor”
- Actualitateo săptămână în urmă
Meteorologii au actualizat prognoza de Paște. Cum va fi vremea în perioada următoare
- Actualitate3 zile în urmă
Amendă uriașă, de 30.000 de lei, pentru o gelaterie din Lugoj
- Actualitateo săptămână în urmă
S-a emis autorizația de construire pentru lotul lipsă din autostradă secțiunea Margina – Holdea. Lucrările pot începe