Polițiștii au descins miercuri la Lugoj și Coșteiu, precum și în alte locații din țară, într-un dosar de contrabandă cu țigări. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost găsite peste 1.500 de pachete cu țigarete de contrabandă, provenite dintr-o localitate din Suceava.
Din cercetările polițiștilor reiese că localitatea suceveană este locul de unde ar pleca țigarete contrafăcute spre vestul Românie, aici fiind preluate și distribuite de către comercianți spre cumpărători.
“În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate, în vederea confiscării, 1.582 de pachete de ţigări, care ar proveni din contrabandă, înscrisuri şi bunuri – telefoane mobile, precum şi 15.000 de lei. Valoarea totală a bunurilor ridicate în vederea confiscării este de peste 37.000 de lei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Patru percheziții au fost efectuate la Arbore, comuna din Suceava unde s-ar afla unul dintre capii rețelei. Pentru a evita să fie prinși, comercianții din Lugoj și Coșteiu comercializau țigaretele în localități din Caraș-Severin.