Un lugojean a ajuns după gratii, cel puțin pentru 24 de ore, în urma percehzițiilor de joi dimineața în oraș. În baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Lugoj, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 5 percheziţii domiciliare în Lugoj și 1 în Hezeriș,la persoane bănuite de contrabandă cu produse accizabile.
Totodată, au fost percheziționate și 6 autovehicule. Activitățile au fost efectuate în 2 dosare penale existente în lucru la Serviciul de de Investigare a Criminalității Economice-I.P.J Timiș, întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Acţiunea a vizat documentarea şi probarea activităţii infracţionale a 4 bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 50 de ani.
În urma perchezițiilor, polițiștii au depistat la domiciliile celor în cauză 30.040 țigarete de contrabandă,47 de litri de alcool, 6 telefoane mobile și suma de 1970 euro. De asemenea, au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse pentru audieri la sediul poliției din Lugoj.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiților, cel în vârstă de 48 de ani fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul I.P.J. Timiș. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, B.O.S Timișoara și Poliția municipiului Lugoj.