
Polițiștii timișeni au deschis un dosar penal pentru protestele din ultimele zile de la Lugoj. Mai mulți cetățeni sunt cercetați pentru zădărnicirea combaterii bolilor, participând la proteste anti-restricții în oraș, fără măști de protecție sau distanțare socială.
Potrivit IPJ Timiș, în ultima perioadă, au avut loc mai multe acțiuni de protest față de măsurile de prevenire stabilite de autorități pe raza județului Timiș, polițiștii și jandarmii timișeni fiind prezenți în stradă în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu,fapt pentru care în contextul nerespectării normelor legale de protecție sanitară, au fost întocmite 3 dosare penale(1 în Lugoj, 1 în Gătaia și 1 în Sânnicolau Mare) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
De asemenea, toți participanții au fost identificați și sancționați contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și conform Legii 60/1991 privind organizarea și desfășurarea acțiunilor publice.
IPJ Timiș transmite că prin calitatea noastră de cetățeni avem datoria și obligația de a acționa preventiv pentru protejarea propriei persoane, dar și a celor din jur, astfel încât sa contribuim la limitarea infectării cu acest virus.