Peste 1000 de oameni au participat astăzi, 10 mai, cu începere de la ora 16:30, la procesiunea religioasă organizată pentru sfinţirea apei la Izvorul Tămăduirii. De la Biserica cu Hramul Sf. Ioan Botezătorul, din cartierul Cotu Mic, enoriaşii, în frunte cu un sobor de preoţi şi diaconi, conduşi de P. S. Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, au mers până la Troiţa ”Izvorul Tămăduirii”, aflată la intrarea în cartier, unde a avut loc sfințirea aghiasmei mici.
La slujba de sfinţire a apei, oficiată de către un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu P. S. Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, şi P.O. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului, au participat reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, parlamentari şi alte personalităţi locale.
Au vorbit cu ocazia acestui eveniment Francisc Boldea, primarul Lugojului, deputatul Sorin Stragea, președintele consiliului judeţean Timiș, Titu Bojin şi, din postura de gazdă, consilierul local Nicu Bădina. Momentul religios a fost încheiat cu urarea ”Hristos a Înviat!”, după care Ansamblul Folcloric ”Lugojana” al Casei de Cultură a Municipiului a oferit celor prezenţi un spectacol de dansuri populare.














