Actualitate
RECORD! Peste 100.000 de lei, atat au adus politistii in visteria statului in mai putin de 24 de ore
În ultimele 24 de ore, peste 200 de poliţişti au acţionat pe raza judeţului Timiş, în scopul îmbunătăţirii climatului de siguranta civica, prevenirea si combaterea faptelor antisociale şi reducerea riscului rutier. Astfel, au fost organizate acţiuni cu caracter preventiv-reactiv, la care au participat poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş.
Acţiunile au fost desfăşurate şi cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş, Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara, I.S.U.- Banat şi reprezentanţi ai I.T.M., şi O.P.C. Efectivele au acţionat pentru verificarea legalităţii funcţionării unităţilor comerciale şi a personalului angajat, respectarea legislaţiei în domeniul muncii, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, a autovehiculelor sustrase, identificarea bunurilor provenite din infracţiuni, prevenirea faptelor cu violenţă precum şi în scopul impunerii respectării normelor rutiere în rândul tuturor participanţilor la trafic.
Astfel, au fost controlate 46 de unităţi comerciale şi verificate în bazele de date ale poliţiei 183 de autovehicule, fiind indisponibilizate două autovehicule sustrase. Poliţiştii au constatat 17 infracţiuni de natură judiciară, economică şi la regimul rutier, 14 dintre acestea fiind în flagrant delict. Au fost aplicate 225 de sancţiuni contravenţionale încălcarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, acte de comerţ ilicit şi pentru nerespectarea normelor rutiere.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la aproape 100.000 de lei. Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării 7 permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare.A apărut „We are Happy in Lugoj”! LIKE&SHARE
Actualitate
Un lugojean a fost reținut pentru că și-a bătut soția. A fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile
În data de 30.04.2024, în jurul orei 18:57, polițiștii lugojeni au fost sesizați de către o femeie, în vârstă 26 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în locuința situată în municipiul Lugoj, a fost agresată de către soțul său, de aceeași vârstă, care se afla într-o vădită stare de ebrietate.
În urma apelului, la fața locului s-a deplasat echipajul de poliție aflat în serviciul de patrulare şi intervenție, care a constatat că cele sesizate telefonic se confirmă, persoana vătămată fiind într-o stare de panică, prezentând urme vizibile de lovire la nivelul feței.
Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Lugoj, față de care a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, fiindu-i impusă păstrarea unei distanțe minime de 100 metri faţă de victimă, adresa la care aceasta va locui și locul său de muncă.
În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,Violență în familie”, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.
Actualitate
Exercițiu cu militari și mijloace tehnice din șapte state pe aeroportul din Caransebeș, în cel mai mare desant aerian după Al Doilea Război Mondial
România participă cu 2300 de militari și 220 de mijloace tehnice. SWIFT RESPONSE 24 este un exercițiu specific misiunilor de desant aerian, al cărui scenariu presupune recuperarea unei baze militare ocupate, prin realizarea superiorității aeriene, parașutarea unei forțe aliate și executarea de trageri reale în poligon (LIVEX). Pe teritoriul României, exercițiul este condus de Forțele Armate Germane în parteneriat cu Forțele Terestre Române, cu sprijinul Forțelor Aeriene Române.
În cadrul exercițiului va avea loc una dintre cele mai mari operațiuni de desant aerian din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu implicarea a aproximativ 2.000 de parașutiști din Franța, Germania, România, Spania, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos. Principalele secvențe ale exercițiului se vor desfășura în Baza 71 Aeriană General Emanoil Ionescu din Câmpia Turzii, poligonul Bogata din Turda, Centrul Național de Instruire pentru Luptă Getica din Cincu și poligonul din comuna Știuca. De asemenea, se vor folosi facilități ale Bazei 90 Transport Aerian Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu din Otopeni, Baza Aeriană de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic Aurel Vlaicu din Boboc și Aeroportul Banat din Caransebeș.
Actualitate
Meteorologii au actualizat prognoza de Paște. În ce regiuni va ploua
Meteorologii anunţă că, de 1 mai şi de Paşte, temperaturile vor fi uşor mai ridicate decât cele obişnuite în această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Vor fi ploi mai ales în regiunile sud-vestice, sudice şi sud-estice.
Săptămâna 29.04.2024 – 06.05.2024
Cu excepţia regiunilor sudice, unde temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale, mai ales în nord-vestul ţării.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-vestice, sudice şi sud-estice, dar şi deficitar în cele nordice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în jumătatea estică a teritoriului.
Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 13.05.2024 – 20.05.2024
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării, dar cu un uşor deficit în regiunile sudice.
Săptămâna 20.05.2024 – 27.05.2024
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel specific pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.
Actualitate
ISU Timiș organizează concurs de recrutare din sursă externă pentru ocuparea a 10 posturi vacante
- Actualitate4 zile în urmă
ISU Timiș organizează concurs de recrutare din sursă externă pentru ocuparea a 10 posturi vacante
- Actualitate4 zile în urmă
Amendă uriașă, de 30.000 de lei, pentru o gelaterie din Lugoj
- Politicăo săptămână în urmă
TRASEIST DE SUCCES: Fiul fostului viceprimar de Lugoj, numit subprefect. A fost membru PNL, a votat cu USR și a trecut la PSD
- Administrațieo săptămână în urmă
În ce investește Guvernul aproape 2 miliarde de euro în Timiș. Tronsonul de cale ferată Lugoj-Timișoara este cel mai avansat