Chiar dacă sărbătorile pascale s-au terminat, celebrările din această perioadă, înscrise în calendarul ortodox, continuă astăzi cu serbarea numelui Sfântului Gheorghe, purtat, conform datelor statistice, de peste 900.000 de români. Sfântul Gheorghe este ocrotitorul Armatei Române și unul dintre cei mai importanţi sfinţi în calendarul creştin-ortodox. El se sărbătoreşte, în fiecare an, la 23 aprilie. În tradiţia populară, Sfântul Gheorghe mai este întâlnit ca Sân-George sau Sângeorz, patronul naturii înverzite, al vegetaţiei, al vitelor şi al oilor.
Dintre cei 900.000 de români care poartă numele sfântului, peste 700.000 sunt bărbaţi, majoritatea purtând numele de Gheorghe sau Ghiorghe (540.000), George (148.000), Gheorghiţă, Ghiorghiţă (24.000), iar Ghiţă (4.700). Din totalul româncelor, 132.600 poartă numele de Georgeta, alte 33.000– Gheorghiţa sau Ghiorghiţa şi 14.900 Geta. În credința populară se zice că atunci când broaștele cântă pentru prima dată, Sfântul Gheorghe ia cheile de la Sfântul Dumitru și deschide porțile naturii către viață.
A apărut „We are Happy in Lugoj”! LIKE&SHARE
