Performanța a fost răsplătită așa cum ar trebui astăzi la Lugoj: cu bani. Miercuri, 4 decembrie, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj a avut loc, cu începere de la ora 13.00, premierea elevilor olimpici şi a profesorilor care i-au pregătit. Au fost premiaţi 124 de elevi şi 56 de profesori. Sumele totale destinate premierii au fost de 29.450 lei pentru elevi şi 10.450 lei pentru profesori. Sumele totale destinate premierii se apropie de 40.000 de lei, 29.450 lei pentru elevi şi 10.450 lei pentru profesori. La eveniment au participat și câțiva părinți ai celor premiați, care s-au bucurat să vadă că cineva apreciază, deși cu sume modeste de bani, dar totuși existente, munca copiilor lor din anul școlar ce stă să intre în vacanță
Premierea elevilor de performanță continuă miercurea viitoare, 11 decembrie, tot la Teatrul Municipal, unde se vor acorda elevilor lugojeni bursele municipale. Acestea sunt de două feluri, burse municipale civic-culturale şi burse municipale sportive, fiecare dintre acestea având câte trei categorii: de excelenţă – în cuantum de 100 lei lunar, de performanţă – 75 lei lunar şi de merit – 50 lei lunar.
Ultima dintre premierile lunii decembrie va avea loc în data de 20 decembrie, de la ora 16:00, cei premiați urmând să fie sportivii care au obţinut medalii şi rezultate în competiţiile naţionale şi internaţionale. Aceştia vor împărţi suma de 30.000 de lei, festivitatea de premiere făcând parte din evenimentele dedicate Zilelor Lugojului.
foto: arhiva Lugojeanul.ro