Iulius Mall

A inceput toaletarea copacilor din Lugoj! Cati arbori se pregatesc sa fie doborati si cati scapa doar cu o tunsoare

toaletare copaci lugoj  (3)132 de copaci din parcurile și de pe străzile din municipiul Lugoj au fost sau se pregătesc de toaletare, într-o acțiune de pregătire a acestora pentru sezonul rece, a anunțat administrația locală. Prima zonă în care s-a acționat deja a fost cea din Parcul Gării, acolo unde alpiniștii au reușit să toaleteze jumătate din pomii propuși pentru acest demers până acum. De asemenea, lucrătorii au început toaletarea și în Parcul Prefecturii, acolo unde dimensiunea copacilor dă deja bătăi de cap alpiniștilor ploieșteni.toaletare copaci lugoj  (2)Din cei 132 de arbori prevăzuți în planul de toaletare, 112 vor fi fasonați, în timp ce 20 vor fi doborâți, gradul de pericol pentru lucrul pe aceștia fiind mult prea mare pentru intervenția cu alpiniști. Termenul de prestare a serviciilor este până la data de 31 decembrie 2013, iar valoarea contractului este de 67.756,20 de lei. Lemnele rezultate în urma toaletării și tăierii de arbori vor fi repartizate persoanelor beneficiare de ajutor de încălzire cu lemne și instituțiilor lugojene care sunt dotate cu sobe de teracotă.toaletare copaci lugoj  (1)

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate