Connect with us

Actualitate

VIDEO: Mii de lugojeni riscă să moară zdrobiți de tren în fiecare zi. UPDATE: CFR trimite comisie la Lugoj

Publicat

în

UPDATE: „În urma vizionării filmulețelor primite, am întocmit o comisie de specialiști care se va deplasa astăzi la Stația Lugoj, acolo unde va avea loc o investigație a situației. Vom vedea exact ce s-a întâmplat și remedia problema”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Cristian Udrea, responsabil pentru siguranța liniilor la Regionala CFR Timișoara.

Scene uluitoare surprinse marți dimineața la Lugoj, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Smârdan. Aici, mai mulți lugojeni au filmat momentul în care trenurile de călători traversează prin dreptul intersecției. În timp ce semnalele acustice și luminoase ale trecerii ar fi trebuit să fie funcționale, acestea nici măcar nu pornesc.

La trei luni de la tragicul accident în care patru persoane și-au pierdut viața în același loc, autoritățile mai că au uitat de nefericitul eveniment. Astăzi, trecerea la nivel cu calea ferată este nefuncțională, însă semnalizată. Din acest motiv, șoferii care se apropie de aceasta și văd că semnalele nu sunt în funcțiune o traversează, riscându-și de fiecare dată viețile.

Singurul bec funcțional este cel alb, care te anunță că ești aproape de o trecere la nivel cu calea ferată. Am cerut un punct de vedere de la reprezentanții CFR Lugoj. Responsabilii de aici, cu liniile, ne-au trimis la plimbare.

“Vorbiți la instalații, noi doar cu liniile ne ocupăm. Ar trebui să meargă acolo”, a declarat Nicolae Drăgoi, responsabil cu liniile la Lugoj.

Am sunat și la biroul de presă al CFR, însă telefoanele au fost închise pe tot parcursul dimineții. La fel de mult “noroc” am avut și când l-am contactat pe directorul Regionalei CFR Timișoara, Ion Simu-Alexandru, care la rândul său nu a răspuns la telefon. Mai mulți lugojeni spun că situația este neschimbată de trei luni încoace, deși CFR a spus că a reparat avaria.

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Cursuri de Photoshop la Lugoj – Cum să folosești cunoscutul program de design

Publicat

în


Photoshop, deși este cel mai cunoscut program de design din lume, este o necunoscută pentru mulți dintre noi. Și cum comunicarea vizuală este din ce în ce mai importantă, la Lugoj se organizează în perioada următoare un curs special pentru începătorii în ale Photoshop-ului. Cursul va fi susținut la Fusion of Arts (FOA) și va fi dedicat tuturor celor care au nevoie de celebrul program.

“Comunicarea vizuală a devenit din ce în ce mai răspândită. Fie că vorbim de packaging, postere, reviste, website-uri sau alte declinări ale advertising-ului și branding-ului, execuția grafică joacă un rol foarte important. Fie ca ești elev sau profesor și ai nevoie să prezinți într-un mod cât mai profesional un proiect, fie ai mica ta afacere și trebuie să îți promovezi produsele online sau ai un blog de care te ocupi în timpul liber… noi te putem ajuta. Asociația FOA va susține timp de o lună cursuri de Photoshop pentru începători. Cursurile vor avea loc în zilele de marți și vineri între orele 18:00-20:00”, scriu cei de la FOA.

La finalul cursului vei putea să:

• Decupezi un obiect din fundal;
• Decupezi imaginile la dimensiunea dorită pentru un blog sau un articol;
• Editezi textele ajustând corect fontul, dimensiunea și alinierea pentru a crea un impact maxim;
• Creezi flyere și bannere web folosind imaginea unui produs;
• Combini mai multe imagini pentru a crea un colaj;
• Adaugi text peste imagini care să iasă în evidență;
• Îndepărtezi imperfecțiunile unui portret folosind tehnici simple și rapide.

Cursurile vor fi susținute de către Daniela Marcu, designer grafic cu o experiență de 10 ani în domeniu, iar înscrierile se fac la sediul asociației sau la nr de tel 0775 585 387. Pentru a putea participa la acest curs este necesar să veniți cu propriul laptop pe care să aveți instalată o versiune de Adobe Photoshop CS6 sau CC.

Citiţi mai departe

Actualitate

Tot mai multe întâlniri cu vipere în zona Lugojului

Publicat

în

Tot mai multe întâlniri cu vipere în zona Lugojului. Doi șerpi veninoși au fost fotografiați la Tapia și în pădurea de pe Dealul Viilor de lângă Lugoj. În primul caz, șarpele a fost surprins de către un lugojean care se plimba prin pădure. Acesta a povestit pe Facebook că a fost la un pas de a călca pe reptilă. Din fericire, bărbatul a scăpat nemușcat și s-a ales cu o poză inedită și o poveste pentru amici.

În cazul celui de-al doilea șarpe veninos, acesta a fost găsit la Tapia, sat aparținător de Lugoj. Șarpele a ajuns până în curtea unui localnic.

“Era foarte mare, ne-am speriat și am omorât-o mai mult de frică. Nu credeam că în zona noastră sunt vipere”, ne-a declarat bărbatul care a găsit vipera.

Deși în România vipera comună se găsește mai degrabă în Munții Șureanu, această specie a fost descoperită în ultimii ani chiar și în zone mai puțin obișnuite, una dintre ele fiind pădurile de lângă Lugoj. Pădurea de lângă Hanul “Ana Lugojana” este renumită printre culegătorii de ciuperci.

Vipera berus este o specie sperioasă, în caz de pericol caută să se ascundă sau să fugă. Numai în cazul în care se simte direct amenințată sau este luată în mână va mușca. Doza letală minimă la o inoculare subcutană este de 6,45 mg./kg masă corporală. La o inoculare intravenoasă este de 0,55 mg./kg masă corporală. Aceasta înseamnă că la un om în greutate de 75 de kg. ar fi 483,75 mg, cea ce ar însemna să fie mușcat de cel puțin cinci vipere.

Lucru care explică faptul ce șanse mici are omul de a muri de mușcătura unei vipere, care caută de altfel să-și păstreze pentru vânătoare rezerva de venin. Cu toate că vipera berus este de 2 – 3 ori mai veninos ca șarpele cu clopoței, nu este atât de periculos din cauza rezervorului mic cu venin (10 – 18 mg), mușcătura lui însă putând deveni gravă la copii și la persoane în vârstă.

Sfaturi pentru drumeți

Asociația Wild Caraș Severin le oferă celor care adoră drumețiile în natură câteva sfaturi pentru a se proteja atunci când ajung să se întâlnească față în față cu o viperă:

-În primul rând, să se informeze în privinţa traseului pe care urmează să-l parcurgă. Viperele au un camuflaj extrem de bun, aşa că nu va bazaţi că o să le vedeţi. Aţi fi uimiţi dacă aţi şti pe lângă cate aţi trecut!

– Trebuie să aibă un echipament corespunzător: bocanci, pantaloni lungi dintr-un material mai rezistent, (ciorapul tras peste pantalon, măsura care ajuta şi în cazul căpuşelor). Trebuie să ştie ca o viperă în poziţie de atac poate “sări” între o treime si două treimi din lungimea ei, deci cca 30-60 cm.

– Nu intraţi în panică atunci când vedeţi o viperă! Incercaţi să o ocoliţi la o distanţă de câţiva metri, iar dacă aceasta încercă să plece, aveţi răbdare să se retragă. Dacă o întalniţi pe o potecă, iar aceasta e amorţită, puteţi să o indepărtaţi cu un băţ lung.

– Trebuie să ştie că viperele sunt active şi noaptea atunci când temperaturile sunt ridicate. Asta deoarece vipere evită temperaturile din timpul zilei şi pentru că noaptea vânează rozătoare. Acest obicei le aduce uneori în apropierea aşezărilor umane.

Citiți mai multe sfaturi aici.

Sursa foto: Facebook – Dragoș Cârstea

Citiţi mai departe

Actualitate

VIDEO Încă un adult care se crede copil. O femeie se dă în leagănul din Parcul Copiilor

Publicat

în

Parcurile din Lugoj, pe lângă faptul că arată jalnic, mai au parte și de personaje care își bat joc de elementele de joacă. Un cititor a surpins imaginile de mai jos, în care o femeie se dă pe un leagăn pentru copii. Fără nicio jenă, personajul din imagine folosește huțulușul din Parcul Copiilor, chiar dacă în preajmă sunt mai multe persoane.

„Era o femeie în vârstă. I-am atras atenția dar nu ne-a băgat în seamă. Și așa sunt neîngrijite locurile de joacă, dacă mai vin și toți boschetarii și se urcă pe ele, normal că se rup. Nu era niciun polițist în zonă. Nu părea nebună, dar nici normal nu ești când faci asta”, spune o femeie care se afla cu nepoata în parc.

Citiţi mai departe

Cele mai citite