Connect with us

Politică

Viceprimarul Lugojului vine cu noi explicații vizavi de interesele financiare care îl leagă de Aquatim

Publicat

în

FOTO ARHIVA

Ultima ședință a Consiliului Local Lugoj a avut pe ordinea de zi un subiect care a iscat nenumărate discuții în trecut. Este vorba despre “Mandatarea Asociației de Dezvoltarea Intercomunitară Apă -Canal Timiș să exercite în numele și pe seama Municipiului Lugoj anumite atribuții, drepturi și obligații privind serviciile comunitare de utilități publice”.

Și de această dată, la fel ca la ședința de anul trecut în care s-a mai discutat acest subiect, viceprimarul Cristian Galescu a decis să nu participe la vot. Dar a făcut a făcut câteva precizări.

“Am remarcat că a apărut în presă că nu aș fi spus nimic în urmă cu două luni, când m-am abținut de la vot în legătură cu Aquatim-ul. O să vă spun exact de ce mă abțin, ca să nu mai fie discuții. Asociația de Dezvoltarea Intercomunitară Apă -Canal Timiș are ca operator agreat firma Aquatim SA. Eu, în urmă cu trei ani, înainte de a ajunge viceprimar, eram acționar și administrator la o firmă. Când am ajuns viceprimar mi-am dat demisia din orice funcție pe care o aveam acolo și am rămas doar asociat.

În urmă cu un an de zile, o firmă din Timișoara care are contract cu firma în care sunt eu asociat a vrut să participe la o licitație pentru păzirea stațiilor de epurare care aparțin de Aquatim Timiș. Și ne-au întrebat dacă firma noastră nu poate participe în calitate subcontractor la această licitație. A participat ca subcontractor la această licitație, s-a câștigat pe SEAP, legal din toate punctele de vedere, fără niciun fel de interpretare. S-a câștigat undeva în vara anului trecut. Pe vremea aceea nu era nicio discuție în privința aderării Lugojului la societatea de apă și canal Timiș.

În momentul în care s-a pus această problema în Consiliul Local Lugoj, nefiind jurist nu puteam să-mi dau cu părerea, dar m-am gândit că ar exista un posibil conflict de interese. Am preferat să mă abțin de la votarea acestui proiect.

Nici vorbă să am eu un interes personal. Indiferent că se votează sau nu, eu nu am iniciun interes în plus sau în minus. Din punct de vedere, dacă vreți părerea personală, nu am nimic împotrivă pentru a adera la Aquatim. Dar de la asta până la a se ajunge că eu am un interes personal în acest lucru este o informație falsă. Am vrut să fac aceste precizări în fața dumneavoastră, pentru că sunteți colegii mei și sunteți reprezentanții cetățenilor din Lugoj”, a spus Galescu, înainte de alege să nu participe, din nou, la discutarea proiectului.

Câți bani câștigă Galescu din contractul cu Aquatim

Viceprimarul Lugojului a făcut aceste precizări după ce Claudiu Buciu, președintele PNL Lugoj a dezvăluit câți bani câștigă firma viceprimarului din contractul pe care îl are cu Aquatim-ul, lăsând să se înțeleagă că o posibilă aderarea a Lugojului la Asociația de Dezvoltarea Intercomunitară Apă -Canal Timiș, respectiv la Aquatim i-ar aduce pierderi de milioane de lei actualului viceprimar sau demisia din funcția pe care o deține.

“Refuzul lui Galescu (viceprimarul PSD al Municipiului Lugoj) de a vota o hotărâre de consiliu extrem de favorabilă lugojenilor ne-a pus pe gânduri. I-am cerut public să explice lugojenilor de ce a fugit din ședința de consiliu local. Pur și simplu să le spună adevărul. Este important pentru Lugoj ca rețelele de apă și canalizare și stația de epurare să fie tratate cu profesionalism de către o companie cu experiență și potența financiară, atâta timp cat Meridianul a fost adus pe marginea prăpastiei de PSD Lugoj.

Iată, pe scurt, de ce a făcut acest gest de lașitate și egoism.

În 18 martie 2013, Galescu înființa S.C. C&C Vip Security S.R.L (în prezent deține 90% din acțiunile firmei). Pe atunci era doar consilier local din partea PSD. O funcție prea mică pentru a-i crește cifra de afaceri a propriei firme. Cifra de afaceri a nou înființatei firme a crescut apoi modest de la 51.374 RON în 2014 la 249.437 RON în 2015.

În 2016 Galescu devine Viceprimar al Lugojului și, implicit, cifra de afaceri a firmei explodează. Probabil, funcția de viceprimar a avut efecte miraculoase față de capacitățile lui Galescu de a coordona un business, cu toate ca dânsul declara de curând într-o emisiune TV faptul că nu mai știe ce se întâmplă cu firma… Un alt element important, care poate avea legătura cu creșterea cifrei de afaceri, este acela că, tot în 2016, Galescu i-a donat lui Dobra (actualul Președinte al Consiliului Județean Timiș) suma de 7.500 RON, necesară desfășurării campaniei electorale. Suma este trecută în declarația de avere a lui Dobra.

Așadar, în 2016 cifra de afaceri a firmei ajunge la 1.235.550 RON, iar în 2017 înregistrează o ușoară scădere până la 1.132.322 RON. Toate bune și frumoase, cât timp ești membru marcant de partid și mai deții și funcții în administrația publică locală, tu (Galescu – viceprimar PSD al Municipiului Lugoj) și prietenul tău (Dobra – președinte interimar al PSD Timiș și al CJ Timiș).

La începutul lui 2017, Dobra Călin Ionel devine Președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiș, Asociație care din 2009 a delegat dreptul de a exploata, întreține, administra, investi și furniza servicii de alimentare cu apă și de canalizare, în localitățile asociate, societății Aquatim S.A.

Tot în 2017 și absolut întâmplător, C&C Vip Security S.R.L., participă (în calitate de subcontractant al City Lock Security S.R.L.) la o licitație organizată de către Aquatim S.A., în vederea prestării de servicii de pază. City Lock Security S.R.L. câștigă licitația (PV 2591/DE-AP/30.01.2017) cu prețul de 1.890.147,92 RON (12,29 RON/oră). C&C Vip Security S.R.L. urma să păzească următoarele stații de epurare: Buziaș, Făget, Jimbolia, Recaș și Sânnicolau Mare (culmea ironiei – Stația de Epurare Lugoj este păzită de firma altui PSD-ist, șeful de campanie electorală al PSD Lugoj). Din acest contract firma viceprimarului de Lugoj trebuia să încaseze 621.102,6 RON, respectiv 32,68% din valoarea totală a contractului. De menționat că City Lock Security S.R.L. este administrată și deținută în proporție de 80% de Olteanu Ramona Izabela, fost consilier local (PSD) în Consiliul Local al Municipiului Timișoara (2012-2016), în prezent ocupând funcția de Director Economic al Regiei Autonome ”Administrația Canalului Bega” (numită de PSD). Familia PSD e mare și trebuie hrănită reciproc, mai ales pe bani publici.

Anul de grație 2018, printre flotările intelectuale făcute în scop de a-și îmbunătăți dicția, îi aduce viceprimarului PSD de Lugoj, un nou ”subcontract” de pază. În aceeași formulă, cele două societăți câștigă un nou contract (tot cu Aquatim S.A.), de această dată în valoare de 2.354.297,45 RON (12,98 RON/oră), după ce, inițial firma viceprimarului nu a fost declarată drept subcontractant în procedura de achiziție… (Raport numărul 11648/DC-AP/31.05.2018 întocmit de comisia de evaluare)

Licitațiile au fost câștigate datorită faptului că prețul oferit a fost cel mai scăzut, atât de scăzut încât de fiecare dată au fost contestate pentru prețul prea mic ofertat, preț la care se spune în contestații că nu poți plăti corect și legal un angajat la tariful orar ofertat. Cel mai bine știu asta angajații C&C Vip Security, adică dacă primesc spor de noapte, dacă le sunt plătite orele suplimentare, dacă le sunt plătite zilele de sărbătoare legală în care lucrează, dacă-și iau concediu de odihnă și dacă și în ce cuantum le sunt plătite zilele de concediu”, a arătat Buciu

 

 

Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

PSD a furat startul campaniei pentru europarlamentare la Lugoj. Primarul Boldea spune că totul e legal

Publicat

în

Cu mai bine de două luni înainte de alegerile europarlamentare, municipiul Lugoj, al doilea oraş ca mărime din Timiş, a fost împânzit de mesaje proeuropene, cu sigla PSD. În mai multe zone din oraş, chiar şi în zone în care şoferii trebuie să fie atenţi la drum să nu îşi rupă maşinile în gropile din asfalt, au fost amplasate bannere cu mesajul „Împreună cu lugojenii pentru Europa”.

Primarul Francisc Boldea, care este şi preşedintele PSD Lugoj, a declarat că acţiunea este una de precampanie, nefiind nicio problemă de legalitate în montarea mesajelor politice.

„Conform legii, începând cu alegerile din 2016, tot ce era voie în campanie este voie înainte de campanie. Ca atare, până la data de 23 aprilie, când se dă startul campaniei electorale diferite partide cer aprobare, conform legii, la autoritatea locale. La Lugoj, PMP-ul a cerut pentru bannere şi panouri, USR-ul pentru strângere de semnături şi PSD-ul pentru bannere. Acestea trebuie date jos până în 23 aprilie, când vor fi acele panouri de dimensiunile stabilite de lege. Nici în perioada premergătoare afişele nu îndeamnă la vot. Nu zice nimeni: veniţi la vot în data de…”, a declarat Francisc Boldea.

În privinţa mesajului proeuropean pe care îl transmite PSD şi care este în contradicţie cu mesajul antieuropean transmis de unii lideri ai partidului, primarul Lugojului a declarat că PSD-ul nu poate fi antieuropean. „Mesajul nu e al meu. E mesajul partidului.  Dacă noi deţinem preşedinţia cum nu suntem pentru Uniunea Europeană!?”, a mai declarat primarul Lugojului.

Angajat al Meridian-ului, filmat cum montează bannerele PSD

Preşedintele PNL Lugoj, Claudiu Buciu, a postat pe pagina sa de Facebook un filmuleţ în care arată că un angajat al Meridian 22, firma de apă şi canal a Consiliului Local Lugoj, în care PSD deţine majoritatea, lucrează la montarea bannerelor PSD.

Directorul Meridian, Florin Iovescu, a confirmat pentru „Adevărul” că persoana care apare în filmare este angajat al Meridian, dar susţine că omul era în timpul liber.

„E un om care are un contract de muncă cu noi. Era sâmbătă, era în timpul lui liber. Este salariatul nostrum, dar a fost în timpul liber”, a declarat Iovescu. Primarul Francisc Boldea a declarat că nu ştie cine s-a ocupat de montarea bannerelor, fiind responsabilitatea echipei de tineret a partidului. La rândul său, viceprimarul Lugojului, Cistian Galescu, a declarat că partidul a angajat o firmă care să se ocupe de lucrare, iar partidul plăteşte facture emisă de firmă.

Contactat de „Adevărul”, Dan Dobie, patronul firmei angajate de PSD să facă lucrarea, a declarat că i-a transmis beneficiarului, adică partidului, că pentru a monta bannerele are nevoie să îi fie pus la dispoziţie un om, transmiţându-i-se de unde să îl ia pe angajatul Meridian. „Eu am solicitat că am nevoie de un om. Nu ştiu cum s-au hotărât, cine a hotărât, Meridianul, partidul….Că a fost în timpul lui liber, că nu a fost. Ne-au spus că omul ăsta va fi de găsit undeva pe stradă şi el ne va indica ce să facem”, a declarat Dan Dobie pentru „Adevărul”.

Citiţi mai departe

Politică

Şeful Poliţiei Locale Lugoj vrea să candideze pentru funcţia de primar

Publicat

în

Directorul executiv al Poliţiei Locale se vede candidat la Primăria Municipiului Lugoj. Florin Dumitru a confirmat ceea ce pe surse se auzise de mai mult timp.

Prezent recent într-o emisiune a postului local de televiziune, Dumitru a declarat că nu exclude această posibilitate.

“Am fost consilier local, am candidat la primăria unui oraş, în anul 2000. Lucrez de câţiva ani în administraţie şi sunt familiarizat cu tot ce presupune o asemenea funcţie. Consider că o aplecare asupra administraţiei şi nu asupra politicii ar trebui realizată repede, în folosul fiecăruia dintre noi. Cu siguranţă la vârsta pe care o am, mă gândesc la orice oportunitate. Cu siguranţă că nu exclud nimic, dar acest lucru ţine de o anumită oportunitate pe care viaţa o poate realiza sau poate să nu o realizeze”, a declarat Florin Dumitru.

Oportunitatea la care se referă Dumitru este sprijinul unui partid care să-l desemneze candidat pentru această funcţie. Surse din administraţia Lugojului susţin că, în PSD Lugoj, se duc lupte importante pentru stabilirea candidatului pentru următoarele alegeri locale. Oamenii care sunt pe lista scurtă pentru această funcţie fiind Francisc Boldea, Cristian Galescu şi chiar Florin Dumitru. Cel din urmă ar avea însă opţiunea de a candida şi din partea ALDE. Până a fost numit şef al Poliţiei Locale Lugoj, Florin Dumitru a fost membru PSD şi purtător de cuvânt al organizaţiei lugojene.

La începutul acestui an, Francisc Boldea a anunţat într-un interviu realizat de Lugojeanul.ro, că e posibil să recomande o persoană pentru funcţia de primar.

Citiţi mai departe

Politică

Titu Bojin ar putea candida pentru funcţia de preşedinte PSD Timiş, deţinută de Călin Dobra

Publicat

în

Titu Bojin se pregăteşte să se întoarcă în PSD Timiş. Miza este chiar şefia organizaţiei timişene, deţinută în prezent de Călin Dobra. Alegerile pentru cea mai importantă funcţie din PSD Timiş ar trebui să aibă loc în luna martie.

Contactat de Lugojeanul.ro, Titu Bojin a confirmat că se poartă negocieri în acest sens. Politicianul spune că nu e nimic hotărât deocamdată.

“Mă gândesc! În principiu, am considerat că niciodată nu am plecat din PSD. În situaţia în care există dorinţa, la nivel de conducere al PSD, stăm de vorbă! Nu vreau să vin în PSD Timiş ca să mă iau la bătaie cu nimeni, nici cu Dobra, nici cu alţii. Dacă se consideră benefică întoarcerea mea în PSD, stăm de vorbă. Nu am spus nici nu, nu am spus nici da! Vedem ce se poate face, vedem ce condiţii se discută şi hotărâm. În principiu, în funcţie de invitaţii şi dorinţă, stăm de vorbă, dar fără zarvă sau scandal”, a declarat Bojin.

Surse din politica timişeană susţin că Bojin ar fi preferat de către primarii PSD din Timiş. În acest sens, va fi foarte importantă opţiunea primarul de Lugoj, Francisc Boldea.

În prezent, Titu Bojin este preşedintele UNPR Timiş şi consilier judeţean din partea acestei formaţiuni.

Citiţi mai departe

Cele mai citite

%d blogeri au apreciat: