Connect with us

Administrație

Un om de afaceri contestă amnistia dată de administrația Boldea. „Cu un milion de euro se puteau face multe în orașul ăsta”

Publicat

în

Hotărârea luată de Consiliul local, joi, privind anularea dobânzilor și penalităților la impozitele neplătite, nu a fost pe placul tuturor lugojenilor. Săptămâna trecută, consilierii locali au votat propunerea primarului Francisc Boldea prin care se șterg penalități și dobânzi de peste un milion de euro, pentru cei care nu și-au plătit taxele și impozitele în ultimii ani. (vezi articol aici)

Omul de afaceri Flavius Luca, proprietarul unui centru comercial din zona zero a orașului contestă decizia și spune că nu este corectă față de majoritatea lugojenilor, oameni cinstiți care își plătesc taxele la timp.

„Nu e normal să ștergem penalitățile și dobânzilor unor rău-platnici, pentru că asta sunt. Oamenii ăștia nu și-au plătit ani de zile datoriile și acum vine primarul Francisc Boldea și îi tratează la fel ca pe oamenii cinstiți, care în fiecare an se duc și își achită corect taxele și impozitele la stat. Sub stăpânirea lui Francisc Boldea s-a făcut o obișnuință din asta. Nu e prima dată când se șterg aceste penalități. În urmă cu câțiva ani, Francisc Boldea a mai șters aceste penalități și dobânzi și dacă vă uitați pe lista datornicilor o să fiți surprinși să găsiți aceiași contribuabili. Există oameni de afaceri și organizații, din clica lui Boldea și a PSD-ului, care ani de zile refuză să achite sume imense și folosesc acei bani în interesul lor, pentru că știu că, din când în când, vine primarul Boldea și are grijă de ei, le șterge datoriile. Într-o țară normală așa ceva nu e posibil. Cu un milion de euro se puteau face multe în orașul asta”, a spus Luca.

Omul de afaceri lugojean spune că se va consulta cu avocatul său și va contesta hotărârea în instanță.

„O să discutăm să vedem exact care e procedura, dar vom contesta decizia. Pentru acest gen de hotărâri, trebuia să existe o dezbatere publică, ar fi trebuit ca proiectul să fie pus pe site-ul primăriei să vedem și noi cine sunt acești datornici, dacă e nevoie să fie ajutați, dacă sunt în situații disperate sau sunt niște șmecheri care au tot felul de înțelegeri cu primarul Francisc Boldea și cu PSD-ul și ne cred pe toții proști”, a mai spus omul de afaceri.

Flaviu Luca afirmă că dacă această decizie intră în vigoare, în anii următori nu își va mai plăti impozitele și taxele la stat.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Cât costă închirierea patinoarului la Lugoj pentru sezonul rece și unde va fi amplasat

Publicat

în

Lugojenii vor avea și în acest an patinoar în orașul lor. Fanii datului pe ghețuș trebuie să știe însă că patinoarul nu va mai funcționa în locația de până acum, adică Parcul “George Enescu”, ci se mută în Piața “Iosif Constantin Drăgan” din oraș. 

Patinoarul va fi închiriat de la firma din Odorheiu Secuiesc, acolo de unde primăria îl închiriază de ani buni. Suma alocată pentru închirierea patinoarului pentru lunile iernii este de 134.000 de lei sau 28.165 de euro.

Piața “Drăgan” va fi transformată de Crăciun într-un loc special dedicat sărbătorilor, aici urmând să se desfășoare un târg cu lumini specifice, căsuțe cu produse tradiționale și o mică scenă pentru concerte de colinde.

Citiţi mai departe

Administrație

Meridian face încă un pas spre faliment. Cum se îngroapă societatea în datorii

Publicat

în

Meridian 22 trece printr-o nouă situație care în loc să o salveze îi agravează situația. Penalitățile date de Apele Române Banat pentru faptul că de la stația de epurare se deversează apă care poluează râul Timiș au ajuns în faza de plată. Doar o parte din ele, cele pentru care Meridian a pierdut procesele în instanță și acum trebuie să le plătească.

În momentul de față, Meridian are de achitat sancțiuni de 583.709 lei.

Conducerea Meridian a obținut o eșalonare pentru plata acestei sume, urmând să achite până în 2025, o rată lunară care să ducă la achitarea sumei menționate mai sus. Problemele au apărut în momentul în care, Meridian a trebuit să depună o perioadă de garanție pentru această eșalonare. Cum nicio bancă nu a acordat această scrisoare, din cauza situației financiare prin care trece societatea, Meridian a apelat la un IFN (instituție financiară nebancară), cu comisioane extrem de mari. De altfel, specialiștii avertizează că împrumuturile de la IFN-uri nu sunt recomandate din cauza dobânzilor extrem de mari.

În momentul de față, se cunoaște doar numele IFN-ului care a acceptat să gireze plata sancțiunilor primite de Meridian 22, însă nu sunt cunoscute exact condițiile, directorul societății urmând să informeze Consiliul de Administrație al societății asupra acestora.

Numai că problemele Meridianului nu se opresc aici. Suma de 583.709 este doar valoarea sancțiunilor pentru care Meridian a pierdut procesele prin care contestă procesele verbale. Penalitățile date de Apele Române sunt mult mai mari, în jurul sumei de trei milioane de lei. În momentul când vor fi pierdute și restul proceselor, Meridian va trebui să achite și restul banilor.

 

Citiţi mai departe

Administrație

Se colectează deșeurile voluminoase și periculoase în zona 0 Timiș

Publicat

în

RETIM Ecologic Service SA și ADID Timiș derulează în perioada 03 octombrie – 29 noiembrie 2019 campania de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase în Zona 0 – Timiș – zonă care include localitățile: Recaș, Balinț, Bara, Bogda, Boldur, Brestovăț, Chevereșu Mare, Coșteiu, Criciova, Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița, Sacoșu Turcesc, Secaș, Știuca, Topolovățu Mare, Victor Vlad Delamarina, Belinț.

Cetățenii din aceaste zone vor putea depune deșeurile voluminoase și periculoase prin aport voluntar în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare menționate în tabel.

Deșeurile voluminoase sunt: mobilier, covoare, obiecte mari de folosință îndelungată altele decât deșeurile din echipamente electrice și electronice precum: calorifere fontă, calorifere aluminiu, uși, tocuri de uși, geamuri, tocuri de geamuri și sticlă de geam, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative, mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice, canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete, oale, ceasuri, perdele, draperii, dulapuri de baie, suporturi prosoape, lustre, tablouri, obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș, suporturi, baterii, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă, carpete, preșuri, etc.

Nu se colectează în cadrul acestei campanii: deșeuri periculoase; deșeuri industriale (inclusiv cele rezultate din producție), deșeuri din construcții si demolări; deșeuri de echipamente electrice si electronice ( televizoare, mașini de spălat, frigidere, computere, etc.).

Deseuri periculoase sunt: ambalaje care conțin reziduri de substanțe periculoase sau sunt contaminate cu substante periculoase, ambalaje metalice care contin o matrica poroasă solidă formată din materiale periculoase (ex. azbest), inclusiv containerele goale pentru stocarea sub presiune, absorbanti, materiale filtrante (inclusiv filtre de ulei nespecificate in altă parte), materiale de lustruire și îmbrăcăminte de protecție contaminate cu substanțe periculoase, vopsele, cerneluri, adezivi și rășini cu conținut de substanțe periculoase; baterii și acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii și acumulatori nesortate conținând aceste baterii, solvenți, acizi, alcali, uleiuri și grăsimi, altele decât cele comestibile, detergenți cu conținut de substanțe periculoase, butelii de gaz sub presiune (inclusiv haloni), cu conținut de substanțe periculoase, deșeuri din lemn cu conținut de substante periculoase, pesticide, deșeuri de vopsele și lacuri cu conținut de solvenți organici sau alte substanțe periculoase.

ATENȚIE! Deșeurile voluminoase și periculoase se păstrează în gospodărie până în momentul depunerii voluntare la punctul de colectare și nu se depun pe domeniul public în afara programului de colectare.

Punctele de colectare din fiecare localitate, precum și intervalul orar, sunt menționate în tabelele alăturate și pe www.retim.ro/stiri

Citiţi mai departe

Cele mai citite