Connect with us


Social

Un lugojean dovedește cu documente că trotuarele dalate realizate de primărie distrug locuințele din centrul orașului

Publicat

în

Lugojeanul Flavius Luca, care deține o casă pe str. Victor Vlad Delamarina, a dat în judecată Primăria Lugoj din cauza trotuarelor cu dale, care nu au fost realizate corect și produc infiltrații de apă și igrasie în pereții casei.

“Proprietarul casei este mama mea, dar eu am făcut toate demersurile. Am decis să dau în judecată Primăria Lugoj, în 2018, după ce în anii precedenți am observat că, de la an la an, am tot mai multă igrasie. Asta s-a întâmplat după ce au spart trotuarul din asfalt și au pus dale. Până atunci, noi nu am avut nicio problemă de acest fel. Când au pus dalele, pentru că nu le-au pus corect și au folosit doar nisip, fără să facă izolație, au început și infiltrațiile. Pe de altă parte, eu trebuie să bag acum o grămadă de bani să-mi ridic curtea, pentru că au ieșit cu trotuarul mult peste nivelul curții. Dacă îmi ridic curtea, apa se va duce tot în pereți, așa că trebuie să fac lucrări suplimentare pentru izolații și tot felul de soluții ca să-mi protejez casa”, spune Flavius Luca.

Ce spune expertul

Lugojeanul dovedește în instanță cu un raport de expertiză tehnică, realizat de către un specialist, că imobilul pe care îl deține este distrus de infiltrațiile de apă și igrasie. Expertiza a fost realizată de către un expert tehnic atestat și desemnat de Judecătoria Lugoj, în cadrul procesului dintre familia lugojeanului Flavius Luca și Unitatea Administrativ Teritorială Lugoj, adică Primăria Lugoj.

Obiectivul expertizei a fost să se stabilească dacă există infiltrații de apă și igrasie pe soclul clădirii și să se stabilească dacă acestea sunt urmare a lucrărilor efectuate asupra trotuarului. Constatările expertului sunt clare și arată că există aceste infiltrații de apă și sunt cauzate de modificarea trotuarului.

“La fața locului, am identificat umezeală pe peretele de subsol, amplasat la fațada principală, extinsă în zona de colț a încăperii, umiditatea fiind identificată pe o înălțime variabilă. Am constat că deși încăperea a fost zugrăvită de dată recentă se pot identifica și exfolieri locale ale stratului de zugrăveală, parțial glet. De asemenea am identificat mirosul persistent de mucegai, ce poate indica zone cu umiditate ridicată a pereților de subsol. Mirosul la data inspecției era un miros înțepător, neplăcut, specific zonelor afectate de umiditate. Umiditatea observată, indică faptul că apa a fost absorbită în pereții subsolului. (…) În zona peretelui exterior la nivelul soclului din mozaic buciardat am identificat de asemenea zone afectate de igrasie, în urma infiltrațiilor de apă, zone identificate pe o înălțime de 15-20 de cm față de nivelul trotuarului actual”, arată expertul.

În același raport s-a stabilit că aceste infiltrații sunt cauzate de soluția de trotuar cu dale aleasă de către administrația locală, mai exact de modul în care a fost realizată lucrarea.

“În opinia expertului, aceste zone afectate de umezeală se datorează modificării soluției inițiale de trotuar din asfalt impermeabil, cu cel existent din dale – permeabil, fără a se lua măsuri de impermeabilizare în zona de alipire trotuar cu soclu demisol existent. În soluția unui trotuar din asfalt, acesta este prevăzut în zona de alipire cu soclul casei cu un dop de mastic bituminos și este un trotuar de tip impermeabil, care în condițiile asigurării pantelor corespunzătoare de scurgere, nu permite acumularea apelor meteorice în soclul clădirilor existente. Trotuarul din dale, montat pe un strat de nisip este un trotuar permeabil, nisipul fiind un material permeabil”, concluzionează expertul.

Clădirile din centrul orașului, tot mai afectate de la an la an

În ultimii ani, Primăria Lugoj a realizat zeci de mii de metri pătrați de trotuar dalat. Majoritatea în zona centrală a orașului, acolo unde sunt foarte multe clădiri istorice, care reclamă în prezent probleme de igrasie și infiltrații de apă.

Flavius Luca

“Acolo unde au aceste probleme trebuie să ceară Primăriei Lugoj să refacă trotuarele și să folosească soluții de izolare. Dacă nu ajung la o soluție amiabilă trebuie să deschidă procese. Cei care doresc, îi pot ajuta, le pot spune ce au de făcut. Mă pot găsi la birou, la centrul comercial pe care îl dețin, din centrul orașului. Îi pot pune în legătură cu avocatul meu și îi poate ajuta. E o problemă gravă, care dacă nu e rezolvată va distruge toate clădirile. De la an la an, acestea vor fi tot mai tare afectate de infiltrațiile de apă și ca proprietar ai costuri enorme ca să rezolvi această problemă. Rezolvarea va fi însă parțială dacă primăria nu va reface aceste trotuare așa cum trebuie, cu izolație care să nu mai permită infiltrare apei”, spune Luca.

Lugojeanul spune că va deschide un alt proces împotriva Primăriei Lugoj, în care va cere daune și suportarea tuturor cheltuielilor pe care le va avea cu reabilitarea casei pentru scoaterea igrasiei din pereți.

 

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

Proprietarii de cabane și terenuri din zona Lacului Surduc își scot bunurile la vânzare pe internet

Publicat

în

După ani de amăgiri din partea autorităților, proprietarii de vile sau cabane de vacanță de pe malurile Lacului Surduc, unul dintre punctele turistice importante ale Timișului, încep să își scoată proprietățile la vânzare. Deoarece nu dispun de necesități de bază sau de proiectele de dezvoltare ale zonei promise de către autorități, aceștia au decis să-și încerce norocul pe piața imobiliarelor.

Una dintre cabanele recent puse la vânzare costă 50.000 de euro și dispune de baie, pentru care proprietarul a tras apă și asigurat canalizarea. Casa vine cu o curte mare cu gazon, grill, garaj, barcă, living mare, două dormitoare și terase, fiind ideală pentru relaxare sau pentru petrecerea weekend-urilor pe malul lacului.

O altă proprietate complet mobilată, cu baie, living, bucătărie, 3 dormitoare, mansardă, terasă, garaj, dar și cu apă și curent asigurate tot de către proprietar, în suprafață de 225 mp, se vinde la 45.000 de euro.

Și proprietarii de terenuri din zonă încep să se dea bătuți și să își scoată la vânzare parcelele, renunțând la ideea că Surducul va deveni vreodată zona turistică promisă de aleși. Unul dintre proprietarii de terenuri vinde două parcele. Una are 2.400 mp, front de 53 m și costă 20.000 de euro, iar a doua are 1.334 mp, front de 15 m, ieșire la lac de 19 m și costă 30.000 de euro.

sursa foto: OLX/Storia.ro

Citiţi mai departe

Social

Biserica Greco Catolică a numit un episcop auxiliar de Lugoj. Acesta va activa pe lângă actualul episcop Alexandru Mesian

Publicat

în

Sinodul Bisericii Arhiepiscopale Majore Greco-Catolice Române l-a ales ca Episcop auxiliar al Eparhiei de Lugoj pe pr. Călin Ioan Bot, din clerul Eparhiei de Cluj-Gherla. Anunțul a fost făcut public astăzi, 22 ianuarie, de către Sfântul Scaun și de către Conferința Episcopală Română. Sfântul Părinte și-a dat acordul pentru această numite, atribuindu-i noului Episcop ales scaunul titular de Abritto. Pr. Bot va fi auxiliarul Episcopului Alexandru Mesian, care astăzi a împlinit vârsta de 83 de ani. Acesta este primul episcop auxiliar al Eparhiei, înfiinţată canonic în 1853 prin Bula pontifical a Papei Pius al IX-lea. Prin  numirea monseniorului Călin Ioan Bot, PS Alexandru Mesian îşi continuă activitatea ca episcop al Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj.

Pr. Călin Ioan Bot s-a născut la 24 iulie 1970, în localitatea Surduc, jud. Sălaj, a fost hirotonit diacon la 15 august 1995, în localitatea Nicula, de către IPS George Guțiu, iar preot la 10 septembrie 1995, în localitatea Tihău, jud. Sălaj, de către PS Vasile Hossu. A urmat cursurile Institutului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca, absolvindu-l cu licență în teologie. Între 1995 și 2000 a fost director educativ al Institutului Teologic Sf. Ioan Evanghelistul din Cluj-Napoca.

În 2003 a frecventat cursul de specializare pentru formatorii de seminar la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, iar în 2005 a obținut licența în teologie spirituală cu lucrarea „Gratuitatea iubirii lui Dumnezeu”. Din 2005 până în 2017 a fost rector al Seminarului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca. În cadrul Eparhiei de Cluj-Gherla a avut și funcția de consilier eparhial cu probleme de învățământ-formare, până în 2017, când a fost numit Protosincel al Eparhiei de Cluj-Gherla de către PS Florentin Crihălmeanu. Acum înainte îi stă o nouă misiune, în Eparhia de Lugoj.

La aflarea anunțului, pr. Călin Ioan Bot, aflat la Centrul Manresa, într-o întâlnire la care participă și PS Florentin Crihălmeanu, Eparhul locului, și consilierii eparhiali, a spus: „Această nouă misiune o consider o provocare de creștere spirituală. Îi sunt foarte recunoscător Preasfințitului Florentin și tuturor colegilor în mijlocul cărora am găsit un cadru în care să cresc, să mă desăvârșesc, să mă pregătesc pentru această mare provocare. Dacă Papa zice adesea ‘Purtați-mă în rugăciune!’, cu atât mai mult eu, smeritul. Îi salut pe toți cei care m-ați purtat în rugăciune. Sunt recunoscător că am avut ocazia să mă formez și în Italia pentru o perioadă și aceasta este foarte semnificativ pentru mine, cu adevărat a fost ocazie providențială. Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături.

Sursa: eparhiaclujgherla.ro

 

Citiţi mai departe

Social

Firma unui lugojean a oferit consultanţă şi a obţinut finanţări în valoare de peste 11 milioane de euro

Publicat

în

Eugmar Consulting, firma lugojeanului Marian Costea, a obținut finanțări de peste 11 milioane de euro, în ultimii cinci ani. Eugmar a oferit consultanță și a obținut bani europeni pentru zeci de proiecte, pe mai multe măsuri de finanțare.

„Cele mai  relevante măsuri pe care am obținut finanțări sunt: STARTUP NATION; STARTUP PLUS; POR 2.1.A – MICROINTREPRINDERI;2.2 – SPRIJINIREA CREARII SI EXTINDEREA CAPACITATILOR AVANSATE DE PRODUCTIE SI DEZVOLTAREA SERVICIILOR; SUBMĂSURA 4.1 – INVESTIȚII ÎN EXPLOATAȚII AGRICOLE;  SUBMĂSURA 6.1 – SPRIJIN PENTRU INSTALAREA TINERILOR FERMIERI; SUBMĂSURA 6.2 – SPRIJIN PENTRU ÎNFIINȚAREA DE ACTIVITĂȚI NEAGRICOLE ÎN ZONE RURALE; SUBMĂSURA 6.3 – SPRIJIN PENTRU DEZVOLTAREA FERMELOR MICI; SUBMĂSURA 6.4 – INVESTIȚII ÎN CREAREA ȘI DEZVOLTAREA DE ACTIVITĂȚI NEAGRICOLE;GRUPURI DE ACTIUNE LOCALE-GAL. E vorba de un total de peste 11 milioane de euro, sumă obținută pe aceste proiecte de noi”, spune Marian Costea.

Consultantul susţine că cele mai multe solicitări le primește pe măsurile de finanțare din agricultură si Startup Nation, program care reîncepe şi în acest an, până cel târziu în luna martie.  Oportunităţiile sunt foarte mari, existând posibilitatea deschiderii unui restaurant, spălătorie, achiziţie de utilaje în construcţii si multe altele care să se încadreze într-un buget de 200.000 lei nerambursabili.

“Pe măsurile din agricultură în ceea ce priveşte SUBMĂSURA 6.1 – SPRIJIN PENTRU INSTALAREA TINERILOR FERMIERI cel mai probabil vor începe în perioada martie-aprilie iar la aceste proiecte ai posibilitatea să cumperi teren, aceasta fiind de altfel şi singura măsură care îţi permite acest tip de achiziţie. Practic cu 2 hectare de teren poţi să primeşti 40.000 euro, bani prin care poți să-ți dezvolți ferma: dacă vrei să-ți cumperi utilaje, cumperi utilaje, vrei pământ poți să cumperi teren. Mai mult de atât, poți să te diversifici. Dacă ai luat o finanțare pentru 2 hectare de legume, să zicem, din suma respectivă tu poţi să-ți înființezi și un hectar de afine sau de căpșuni”, declară Costea.

Firma lugojeanului are proiecte derulate în toate zonele țării. Cea mai mare finanțare a obținut-o pentru un om de afaceri din Cluj.

“După obținerea finanțării, oamenii reacționează în general la fel și anume își mai doresc să facă un al doilea proiect ceea ce este extraordinar de bine deoarece aceste fonduri au menirea de a fi absorbite într-un procent cât mai mare astfel dezvoltându-se întreaga zonă unde se implementează proiecte cu finanţare europeană. Pentru cei ce muncesc în agricultură și nu numai atunci când se iveşte oportunitatea de a accesa o finanţare este un plus foarte mare deoarece îşi urşurează munca, prin achiziția de utilaje, echipamente, linii de producţie şi multe altele atât de necesare în vederea eficientizări timpului de producţie, maximizării preţului, reducerea costurilor. Astfel viața lor devine mult mai ușoară având posibilitatea sa fie competitivi pe piaţă, cu produse de calitate. Cel mai mare proiect din agricultură, a fost pe măsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole, unde am obținut  500 de mii de euro. Iar cea mai mare finanțare pe care am obținut-o pentru un proiect este pe POR 2.2, un proiect în care s-a obținut peste un milion de euro, pentru un om de afaceri din zona Clujului care își face un hotel”, afirmă Costea.

Marian Costea lucrează cu o echipă de cinci oameni și are o experiență de aproape opt ani în consultață și întocmirea proiectelor europene. Pentru informaţii consultantul lugojean poate fi contactat la numărul 0769430218 sau la sediul firmei pe splaiul Corneliu Coposu,nr.1,et.1 Lugoj, Cinema Residence.

Citiţi mai departe

Cele mai citite