Connect with us

Sport

Turneul de fotbal caritabil s-a încheiat. Banii vor merge la o fată din Buziaş

Publicat

în

Un nou turneu de fotbal în sală cu scop caritabil a avut loc sâmbătă, 13 ianuarie, la Baza Sportivă „Patriot” din Cotu Mic. Nu mai puțin de 18 echipe, împărțite în două grupe au fost prezente pentru a-și arăta solidaritatea față de o fată de 13 ani, din Buziaș, care suferă de o afecțiune la un picior.

În urma turneului și după plătirea costurilor adiacente competiției s-au strâns aproximativ 2600 de lei care au ajuns la fata bolnavă. Turneul, pe care organizatorul Gabriel Goloșie l-a numit cel mai bun de până acum și cu cea mai numeroasă prezență, a fost unul fair-play, reprezentanții echipelor înțelegând scopul nobil pentru care s-au adunat.

“A fost cel mai reușit turneu de până acum și calitativ. Au participat echipe foarte bune din județ. Le mulțumesc prietenilor mei Flavius Roșu de la Șag, Daniel Vasilcin de la Dudeștii Vechi și Florin Albu de la Deta pentru deplasările pe care șe-au făcut. Felicit toate echipele pentru fair-play-ul de care care au dat dovadă”, a declarat Gabriel Goloșie, organizatorul turneului.

 În semifinale au ajuns Deta și ASFBC, cea de-a doua impunându-se cu 2-1, respectiv Șag și Făget, care în timpul regulamentar au remizat la scorul de 0-0, iar în urma loviturilor de departajare Șag s-a calificat în finală. În cele din urmă formația din Șag a și câștigat turneul, impunându-se în finală în fața Boldurului cu 4-1. La scorul de 1-0 pentru Șag, portarul Silviu Borsa de la ASBFC s-a accidentat la gleznă, însă a dorit cu orice preț să ducă meciul la bun sfârșit, deși abia a reușit să calce. După inițiativa de la Lugoj a venit rândul celor de la Buziaș să o urmeze, prin intermediul lui Cosmin Loga de la CSM Lugoj, care se va ocupa de organizarea unui nou turneu în data de 10 februarie în orașul- stațiune, toate costurile urmând să fie suportate de către Consiliul Local Buziaș.

Alina Damian

Gammet 2000
Citiţi mai departe
Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport

Ștefan Hodi a plecat spre Paris, acolo unde va participa la Olimpiada cicloturismului mondial

Publicat

în

Cicloturistul lugojean Ștefan Hodi a plecat spre Paris, acolo unde va participa la cursa Paris-Brest-Paris, considerată Olimpiada cicloturismului la nivel mondial. Hodi a trecut prin mai multe curse de preînscriere înainte de a primi accesul la celebra cursă de 1200 de kilometri, participând și terminând curse de 200, 400, 600 și 1000 de kilometri.

La ultima, cea de 1000 de kilometri, Hodi a avut cele mai mari probleme din cauza unei insolații. Cu privire la cursa în sine de la Paris, Hodi speră într-un rezultat mai bun decât la ediția precedentă. Cursa Paris-Brest-Paris a ajuns la ediția a 19-a. Va reuni la start peste 6000 de cicliști din toate colțurile lumii. Anul acesta, cursa va avea loc în perioada 18-22 august.

Citiţi mai departe

Sport

Cupa „Max Ausnit” şi etapă din Cupa Națională de Ciclism a României la Lugoj. Premii de 6.500 de euro

Publicat

în

upa-max-ausnit-15-bg-1920x1920Sute de ciclişti sunt aşteptaţi  să participe, în 3 august,  la Cupa “Max Ausnit”, de la Lugoj, ajunsă la cea de-a opta ediţie. Competiţia de pe dealurile Lugojului a devenit una dintre cele mai căutate de către cicliştii amatori şi profesionişti din România pentru traseul generos, dar  şi pentru premiile puse la bătaie, care anul acesta ajung la un total de 6.500 de euro. Evenimentul este organizat de Asociația Club Sportiv Velocitas şi este un concurs de ciclism pe șosea și se adresează atât cicliștilor amatori cât și celor profesioniști. În cadrul Cupei Max Ausnit, ediția a VIII-a, se va desfășura și etapa a 4-a din Cupa Națională a României pentru seniori.

În categoria Profesioniști se pot înscrie doar cicliștii legitimați de către o Federație de Ciclism, având licență de ciclist profesionist. În categoria Amatori se pot înscrie doar cicliștii amatori, posesori sau nu, a unei legitimații de sportiv amator. La Cupa “Max Ausnit” pot participa toți cei care au împlinit vârsta de 18 ani; tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 17 ani, pot participa cu acordul părinților, care își vor da acordul în scris pentru participare, prin completarea declaratiei pe proprie răspundere pentru minori. Sportivii minori nu pot concura fără acordul părintelui sau tutorelui legal.

Traseul are lungimea de 116 km și 1100 m diferență de nivel.  Timpul limită pentru toți participanții, de a termina concursul este de 6 ore.

“Startul se va da la ieșirea din sensul giratoriu, intersecția cu DN6 centura Lugojului. Va trebui să fi bine încălzit la start, deoarece în primii 9 km vei avea 4 cățărări scurte care te vor pune serios la încercare. Apoi vei pedala pe un traseu aproape plat, până la km 28 când începe urcarea de la Lacul Surduc. Ajungi în Fârdea și te îndrepți spre bifurcația cu Gladna Montană unde încep 1.3 kilometri de cățărare cu o pantă medie de 6.5%. Apoi urmează o coborâre prin pădure unde e momentul să-ți dozezi energia pentru următoarea cățărare de 1.8 kilometri cu 3.9%.

Urmează aproape 30 de kilometri de plat cu câteva porțiuni vălurite, după care, la kilometrul 73 începe adevărata provocare. Urcarea spre mănăstirea Dobrești este prima dintr-o succesiune de ”ziduri” care îți vor stoarce toată energia. Pe dealurile din acestă zonă nu ai timp de odihnă. Urmează, la kilometrul 80.5, ”muur de Lăpușnic” care te va solicita la extrem.

Ultimii 10 kilometri ai cursei încep din satul Balinț și sunt parcă special croiți pentru puncheori ca Gilbert, Sagan sau van Avermaet. Dacă ești mai proaspăt decât adversarii, după kilometrul 110 un atac îți poate asigura victoria: ultimele 2 ziduri se află chiar la final, cu finish-ul pe o rampă de 7%.”, arată organizatorii în prezentarea traseului.

Categorii și premii

Profesioniști:          Locul 1            Locul 2            Locul 3

  • Elite masculin     300 EURO        200 EURO        100 EURO
  • Elite feminin      300 EURO        200 EURO        100 EURO
  • U23                    300 EURO        200 EURO        100 EURO
  • Juniori             300 EURO        200 EURO        100 EURO

Amatori:                                Locul 1            Locul 2            Locul 3

  • Masculin 18-29 ani        300 EURO        200 EURO        100 EURO
  • Masculin 30-39 ani       300 EURO        200 EURO        100 EURO
  • Masculin 40-49 ani       300 EURO        200 EURO        100 EURO
  • Masculin 50+ ani        300 EURO        200 EURO        100 EURO
  • Feminin Open        300 EURO        200 EURO        100 EURO

General: Locul 1            Locul 2            Locul 3

                500 EURO        300 EURO        200 EURO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiţi mai departe

Sport

Sportivii de la CSM, din nou campioni naționali la lupte. Trei medalii de aur pentru Lugoj

Publicat

în

campioni-lupte-lugojLuptătorii de la CSM Lugoj s-au impus, din nou, la campionatul național de lupte, desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la Reșița.

Cristian Vagiunic și Tomi Hinoveanu au cucerit medaliile de aur și titlurile de campioni ai României, la lupte greco-romane. Tot campion național este și moldoveanul Ivan Guidea, care luptă pentru CSM, la lupte libere.

Pe lângă cele trei titluri de campioni, lugojenii s-au întors și cu două medalii de bronz. Acestea au fost obținute de Atilla Tamas, la lupte greco-romane și de Valentin Cimponeriu, la lupte libere.

Citiţi mai departe

Cele mai citite