Connect with us

Administrație

Zona Lugojului, cea mai saraca anul acesta! Primarii s-au plans ca nu au bani pentru asistenti sociali si motorina

Publicat

în

colegiul prefectural lugoj noiemrie 2013 foto lugojeanul (2)Bani pentru benzina polițiștilor, bani pentru asistenții sociali și în general bani pentru alte mici sau mari probleme, asta au cerut astăzi primarii sau secretarii din 31 de localități din zona Lugoj-Făget-Buziaș, prezenți în orașul nostru cu ocazia Colegiului Prefectural. Întâlnirea, condusă de prefectul Eugen Dogariu, a fost una relaxată și câteodată amuzantă, chiar dacă primarii veniți să își strige păsurile aici nu au făcut-o de plăcere. La ședință au mai participat și Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, Liliana Oneț, subprefect, dar și primarul Lugojului, Francisc Boldea și alți primari din zona municipiului nostru.

RETIM

Primul care a luat cuvântul a fost Titu Bojin, aflat la conducerea consiliului județean. Acesta s-a referit la faptul că zona noastră este una slabă din punct de vedere financiar anul acesta. Din acest motiv, unele proiecte au rămas „în aer”, cum ar fi drumurile județene ce trebuie reabilitate, pregătirile pentru iarnă și pentru deszăpezire, unele comune fiind slab dotate în acest sens, dar și problemele referitoare la sumele necesare pentru încheierea de an pe plus în localitățile timișene cu probleme. Tot Bojin a mai spus că, până la 6 decembrie, de Moș Nicolae, toți cetățenii care beneficiază de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană le vor primi garantat, inclusiv mierea de albine, care a fost inițial retrasă din pachetele acestora, pe motiv că era contrafăcută.colegiul prefectural lugoj noiemrie 2013 foto lugojeanul (5)

Problema ajutoarelor a fost oarecum dezbătută după ce primarul localității Boldur, Cristian Stoi, care a spus că asistații sociali din comuna lui nu au primit încă niciun kilogram de făină. Tot el a mai precizat că în Boldur oamenii care trebuie să primească bani ca asistenți sociali se plâng la primărie că nu își primesc banii, ei neștiind care este situația la județ sau mai sus, vina picând în cârca primarului.colegiul prefectural lugoj noiemrie 2013 foto lugojeanul (6)

Autoliv angajează

Un alt primar care și-a spus păsul în cadrul întrevederii de astăzi de la Lugoj a fost cel din Traian Vuia, Iosif Barboni, care, în stilul său caracteristic de bănățean autentic, a spus printre altele că în primăria lui sunt oameni angajați care iau 540 de lei în mână și care fac și treaba a trei oameni odată, fapt îngrijorător pentru orice localitate, oricât de mică sau de săracă ar fi. Problema personalului din administrațiile locale a fost dezbătută și de alți primari, care s-au plâns tot de faptul că nu au oameni și că cei pe care îi au sunt „munciți până pică”, productivitatea lor fiind minimă din această cauză. Tot Barboni a mai spus că în localitatea sa nu există polițist la postul local de la ora 16:00. La un accident sau la probleme care intervin după acea oră, câteodată chiar primarul este cel care trebuie să intervină și să cheme ajutoare de la Lugoj sau Făget. Deși postul de poliție a fost modernizat și are și un apartament pentru un agent permanent, acesta este chemat seara la Făget, astfel că mica localitate rămâne fără pază pe timpul după-amiezii și a nopții.colegiul prefectural lugoj noiemrie 2013 foto lugojeanul (3)

Tot despre polițiști s-a vorbit în problema legată de rația de motorină a acestora, care este de 30 de litri pe zi. Primarii au spus că această rație le ajunge acestora pentru o intervenție, maxim două, restul de carburant urmând să fie suportat de către edili, care, ce să vezi, au la rândul lor probleme cu rezerva de carburant, aceasta ajungându-le pentru doar o deplasare la Timișoara într-o lună.

După ce s-au plâns, la majoritatea cazurilor expuse de primari, cei care împart banii nu au putut decât să dea din umeri și să spună că pur și simplu nu mai au bani. Totuși, primarul din Bârna are promisă o mașină din partea Inspectoratului Județean de Poliție, pe când cel din Traian Vuia va primi un polițist la postul din localitate 24 de ore din 24, semn că cel puțin pentru cei doi edili șefi drumul până la Lugoj a fost o investiție, deși din buzunarul propriu, profitabilă.

2 Comments

2 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Fără covoare asfaltice noi, pe străzile Lugojului, pentru mai mulți ani. „Nu putem să ne batem joc de banii lugojenilor”

Publicat

în

RETIM

Fără covor asfaltic nou pe străzile Lugojului pentru ani buni, de acum încolo. Administrația locală se pregătește pentru o nouă achiziție publică doar pentru plombarea gropilor din asfalt. Claudiu Buciu, consilierul primarului interimar, Bogdan Blidariu, spune că s-a ales această soluție din cauza problemelor existente la rețelele subterane, care trebuie înlocuite în totalitate.

„Până când nu vom rezolva problemele fundamentale ale Lugojului și nu vom schimba rețelele din subteran, nu vom face decât să întreținem drumurile. Adică o să reparăm gropile, așa cum avem și acum procedura în curs și o să începem să reparăm gropile. Covor de asfalt nu turnăm. Lugojul are două mari probleme. Una, rețelele subterane care nu sunt schimbate sau făcute prost și avem avarii pe ele toată ziua. Ați văzut că se sparge tot timpul câte o țeavă, inclusiv pe rețelele așa-zise noi. Și a doua mare problemă este că s-a asfaltat pe piatră publică. Orice asfalt pus peste piatră publică se deteriorează. Deci aruncăm toată ziua bani, să asfaltăm peste piatra cubică. Fosta administrație, în 12 ani, a asfaltat de 25 de milioane de euro. Vedeți și dumneavoastră care e calitatea străzilor. Ar fi iresponsabil să turnăm toată ziua covor de asfalt, doar pentru că dă bine. Nu putem să ne batem joc de banii cetățenilor, sub nicio formă. Mai bine merg acasă decât să fac așa ceva. O să reparăm gropile până când rezolvăm celelalte probleme.”, a afirmat Buciu, la podcastul „Direct la subiect”.

Autoliv angajează

Acesta a mai declarat că administrația locală se află în discuții avansate cu Aquatim, care se pregătește să preia serviciul de furnizare a apei și canalizării din Lugoj și a identificat o sursă de finanțare pentru schimbarea rețelelor și refacerea stației de epurare.

Citiţi mai departe

Administrație

Romania 2024: Mai mult de un sfert din drumurile țării sunt pietruite sau de pământ, conform datelor oficiale ale INS

Publicat

în

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), situația rețelei de drumuri publice în România la 31 decembrie 2023 dezvăluie o lungime totală de 86.388 km. Această rețea este alcătuită din diverse categorii de drumuri, inclusiv drumuri naționale, județene și comunale.

RETIM

Din totalul rețelei de drumuri, 20,4% (17.677 km) sunt drumuri naționale, 40,6% (35.046 km) sunt drumuri județene și 39% (33.665 km) sunt drumuri comunale. Un aspect semnificativ este reprezentat de starea acestor drumuri, dintre care 26,7% (23.025 km) sunt drumuri pietruite și de pământ.

Detaliind rețeaua de drumuri naționale, 35% (6.189 km) sunt drumuri internaționale, 5,6% (997 km) sunt autostrăzi și 0,4% (70 km) sunt drumuri expres. Dintre acestea, 12,2% (2.161 km) sunt drumuri cu 4 benzi, 1,8% (311 km) sunt drumuri cu 3 benzi și 0,2% (37 km) sunt drumuri cu 6 benzi.

Autoliv angajează

Structura rețelei de drumuri evidențiază că 49,4% (42.692 km) sunt drumuri modernizate, în principal cu îmbrăcăminte asfaltică de tip greu și mijlociu. Totodată, 23,9% (20.671 km) sunt drumuri cu îmbrăcăminte ușoară rutieră, iar 26,7% (23.025 km) rămân drumuri pietruite și de pământ.

Raportul INS mai subliniază că, din totalul drumurilor modernizate, 27,5% au durata de serviciu depășită, la fel și 39,4% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminte ușoară rutieră.

Densitatea liniilor la 1.000 km2 teritoriu era de 44,5‰. Densităţile cele mai mari s-au înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (206,3‰), regiunea Vest (60‰), regiunea Nord-Vest (47,8‰) şi regiunea Sud-Muntenia (43,8‰). La aceeaşi dată, lungimea căilor principale era de 5961 km, reprezentând 56,2% din lungimea simplă a liniilor de cale ferată în exploatare.

Citiţi mai departe

Administrație

Ce salarii au angajații Primăriei Lugoj. Care sunt veniturile primarului, viceprimarului și city-managerului

Publicat

în

Primăria Lugoj a publicat, în urmă cu câteva zile, conform legii, salariile angajaților. Cele mai mari venituri le are primarul muncipiului, așa cum era de așteptat, dar salarii considerabile primesc și viceprimarul, city-managerul, secretarul, arhitectul-șef și șefii de direcții și servicii.

RETIM

La polul opus, puțin peste salariu minim au paznicii, muncitorii și o parte din îngrijitori. Iată, mai jos întreaga listă a salariilor plătite pentru posturile din organigrama Primăriei Lugoj.

Cat

Autoliv angajează

Citiţi mai departe

Administrație

Austriecii de la Trodat s-au apucat de construirea noii fabrici din Lugoj

Publicat

în

Trodat, fabrica de ștampile care are închiriat un spațiu de producție în Lugoj, pe str. Caransebeșului, construiește o hală nouă la Lugoj. Austriecii au solicitat Primăriei un teren, unde să ridice noua fabrică.

RETIM

În ședința Consiliului local, din 29 septembrie 2022, consilierii au aprobat vânzarea mai multor loturi de teren pe strada Timișoarei. SC Trodat Production SRL a achiziționat unul dintre cele mai mari loturi, în suprafață totală de 19.708 mp. Pentru acest teren Primăria Lugoj a încasat suma de 1,9 milioane de lei.  Conform declarațiilor anterioare date de reprezentanții administrației locale, cei de la Trodat vor să extindă zona de producție și doresc să facă și o zonă de depozitare. Pentru început, circa 200 de muncitori urmează să lucreze în noua fabrică.

Astăzi, Claudiu Buciu, consilierul primarului interimar Bogdan Blidariu a anunțat că austriecii au început lucrările pentru ridicarea fabricii.

Autoliv angajează

„În urmă cu trei ani am demarat procedurile de atribuire de loturi de teren pentru investitorii interesați. Compania Trodat este primul investitor care a început construcția unei noi facilități de producție. Municipiul Lugoj a finalizat studiile de fezabilitate pentru introducerea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, urmând să demarăm licitațiile pentru proiectare și execuție. În același timp, licitația pentru introducerea rețelelor de energie electrică a fost încheiată, contractul de execuție a lucrărilor fiind deja semnat”, arată Buciu

 

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite